Protest la Cotroceni. Confederațiile cer medierea lui Nicușor Dan în conflictul cu Guvernul

Protest la Cotroceni. Confederațiile cer medierea lui Nicușor Dan în conflictul cu GuvernulSursa foto: Facebook

Patru confederații sindicale importante din România, Cartel ALFA, CNSLR-Frăția, CSDR și Meridian, organizează joi o manifestație publică pentru a solicita implicarea Președinției în medierea conflictului social cu Guvernul, pe fondul deteriorării condițiilor de muncă și de trai.

Patru confederații sindicale organizează  o manifestație pentru medierea conflictului cu Guvernul

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN anunţă organizarea unei manifestaţii publice joi, 18 decembrie 2025, în intervalul 11:00–13:00, în Piaţa Leu.

„ Această manifestaţie are ca scop solicitarea implicării Preşedinţiei României în medierea conflictului social major existent între confederaţiile sindicale şi Guvernul României, în contextul degradării accelerate a condiţiilor de muncă şi de trai pentru milioane de cetăţeni”, au transmis sindicaliștii

Manifestaţia are ca scop solicitarea implicării Preşedinţiei României în medierea conflictului social major existent între confederaţiile sindicale şi Guvernul României, în contextul degradării accelerate a condiţiilor de muncă şi de trai pentru milioane de cetăţeni, transmit sindicaliştii.

Sindicaliștii cer mediere constituțională și dialog oficial cu Guvernul

Aceștia solicită președintelui României declanșarea imediată a procedurii constituționale de mediere, conform articolului 80 alin. (2) din Constituție, și stabilirea unui cadru oficial de dialog între Nicușor Dan, Guvern și confederațiile sindicale reprezentative.

Confederatia Nationala Sindicala "Cartel ALFA"

Sursa foto: Facebook

Revendicările prioritare ale sindicatelor vizează creșterea salariului minim garantat în plată conform standardelor europene, protejarea puterii reale de cumpărare a lucrătorilor și asigurarea unor condiții decente de muncă în sectoarele public și privat.

Sindicaliștii cer soluții imediate și dialog constituțional

Sindicaliștii au precizat că vor ieși în stradă pentru a transmite că nu mai acceptă lipsa de dialog, austeritatea impusă fără consultare și disprețul față de munca cinstită.

Aceștia solicită soluții concrete, juste și imediate, obținute prin mecanismele constituționale prevăzute de lege.Vom ieşi în stradă pentru a transmite că nu mai acceptăm lipsa de dialog, austeritatea impusă fără consultare şi dispreţul faţă de munca cinstită. Dorim soluţii concrete, juste şi imediate, prin mecanismele constituţionale prevăzute de lege”, au transmis aceștia.