Prognoza meteo, 9 ianuarie. Final de săptămână cu vreme geroasă. Unde va ninge abundent
- Mădălina Sfrijan
- 9 ianuarie 2026, 06:34
Sursa foto: pixabay.comLa final de săptămână, vremea se menține geroasă în mai multe zone din țară. Valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât normalul perioadei în nord, centru și vest și local în est, fiind apropiate de mediile climatice în restul țării, potrivit ANM.
Prognoza meteo, 9 ianuarie. Temperaturi scăzute și ceață în unele regiuni
Cerul va fi temporar noros, iar dimineața, la munte, vor fi precipitații sub formă de ninsoare. Seara, aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest. La munte, în Transilvania, Maramureș și Crișana, ninsoarea va fi locală, iar în Banat, Oltenia și pe arii restrânse în Muntenia vor fi precipitații mixte, favorizând poleiul.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Carpații Meridionali și Orientali (rafale de 65–75 km/h) și local în sud, est și centru. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 3 grade, iar minimele între -14 grade în nordul Moldovei și 3 grade pe litoral. Pe alocuri se va semnala ceață și chiciură.

Ninsoare, viscol. Sursa foto: arhiva EVZ
Cum va fi vremea în Capitală
În București, cerul va fi variabil, cu înnorări în timpul nopții și probabilitate crescută de precipitații mixte dimineața, favorizând poleiul.
Vântul va fi slab și moderat, iar temperaturile se vor situa între -3 și 2 grade.
Prognoza meteo pentru următoarele zile
Regimul termic se va menține sub mediile climatologice până la jumătatea lunii, cu maxime între -10 și -2 grade și minime ce pot coborî sub -16 grade între 12 și 15 ianuarie. O încălzire treptată este estimată după 16 ianuarie.
În București, meteorologii avertizează asupra unui episod de iarnă severă, cu viscol și temperaturi de până la -10 grade. Cea mai rece zi va fi luni, 12 ianuarie, cu minime de -10 grade și maxime de -7 grade, însoțite de ninsoare. Răcirea începe încă din weekendul 11 ianuarie, cu valori între 2 grade ziua și -6 grade noaptea, iar de marți, 13 ianuarie, temperaturile vor rămâne negative, cu maxime de -4 grade și minime de -7 grade. Spre sfârșitul lunii se așteaptă o ușoară încălzire, cu maxime ce vor reveni treptat la valori pozitive.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.