Prognoza meteo, 29 septembrie. Vreme frumoasă, dar vor fi și excepții. Zonele unde va ploua

Prognoza meteo, 29 septembrie. Vreme frumoasă, dar vor fi și excepții. Zonele unde va plouaMeteorologii au emis prognoza pentru weekend. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Prognoza meteo, 29 septembrie. Săptămâna se încheie cu temperaturi peste media perioadei în care ne aflăm. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru acest weekend. Vremea va fi în general caldă, iar regimul termic se menține în parametri normali.

Prognoza meteo, vineri, 29 septembrie. În zona de sud-est, mai cu seamă în sudul Moldovei, cerul va fi înnorat și sunt ceva șanse de ploaie. Aceeași situație o întâlnim mai la est, pe cursul Dunării, meteorologii au anunțat precipitații în Dobrogea, unde vântul va sufla în rafale până la 50 de kilometri pe oră.

Prognoza meteo, vineri 29 septembrie 2023

Sursa: arhiva EVZ

Prognoza meteo, 29 septembrie 2023

Termometrele vor indica temperaturi mai mari decât normalul perioadei în care ne aflăm. Cerul va fi preponderent senin pe întreaga suprafață a României. Vântul va sufla domol până la moderat, cu ceva intensificări pe litoralul Mării Negre.

În cursul dimineții și în a doua parte a zilei, spre seară, ceața își va face simțită prezența în special în depresiuni, în nord, centru și nord-estul României.

Valorile termice maxime vor oscila între 22-30 de grade Celsius. Temperaturile nocturne se vor situa în jurul valorii de 3 cel mult 4 grade Celsius cu precădere în depresiunile Carpaților Orientali. Pe litoral minimele vor ajunge până la cel mult 19 grade.

În București, vremea nu diferă față de restul țării. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla cu 25-30 de km/h. Valorile din termometre vor urca până la 29 de grade, iar pe durata nopții valorile termice vor scădea până la 13 grade.

Prognoza meteo ANM în principalele orașe din țară

În Iași, cerul va fi senin, iar temperatura va urca până la 27 de grade Celsius, în timp ce noaptea valorile minime se apropie de 10 grade. Vântul nu va ridica mari probleme, va sufla variabil

Pentru Craiova, meteorologii au anunțat vreme frumoasă călduroasă. Soarele va încălzi termometrele până la 28 de grade Celsius. Nu este exclus ca spre miezul nopții valorile termice vor coborî până la 12 grade.

Și în Cluj, Soarele va încălzi atmosfera undeva până la 25 de grade, în timp ce pe durata nopții, temperaturile se vor situa în jurul valorii de 10 grade Celsius, potrivit anm.ro.