Ministrul Mediului avertizează că urmează ore dificile din punct de vedere meteorologic. Între orele 4.00 şi 6.00 dimineaţa va fi vârful precipitaţiilor

Ministrul Mediului avertizează că urmează ore dificile din punct de vedere meteorologic. Între orele 4.00 şi 6.00 dimineaţa va fi vârful precipitaţiilorSursa foto: arhiva EVZ

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, avertizează că patru județe din sud-vestul țării se vor confrunta cu ore dificile din punct de vedere meteorologic. Potrivit ministrului, vârful precipitațiilor este prognozat între orele 4.00 și 6.00 dimineața.

„Ne pregătim de câteva ore grele din punct de vedere meteorologic, judeţele Mehedinţi, Gorj, parţial judeţul Hunedoara şi parte din Banat, din judeţul Timiş vor fi afectate de aceste fenomente imediate.

Avem un Cod roşu de precipitaţii pentru această perioadă, între orele 4 şi 6, în cursul dimineţii, atunci o să fie probabil vârful, este preconizat şi prognozat de ANM”, a declarat, luni seară, Tánczos Barna care a participat la o şedinţă de lucru la Prefectura Gorj.

Cod roșu de vreme rea în mai multe județe din țară

Ministrul Mediului a subliniat că evenimentele meteorologice actuale sunt sub așteptări conform prognozelor. Acesta a menționat că pentru orice eventualitate, echipajele ISU și cele de la Apele Române trebuie să fie pregătite pentru intervenție.

Primăriile au fost avertizate astfel încât toată lumea să fie pregătită pentru acest cod roşu.

„Datele din această seară arată o temperare a fenomenelor, dar nu putem ştii unde se va învârti acest nucleu de furtuni şi de ploi care pot genera local averse şi cantităţi mari de precipitaţii, între 50-80 litri pe metrul pătrat. În zonele respective ne aşteptăm la scurgeri de pe versant, viituri puternice, tocmai de aceea trebuie să fim cu echipele locale pregătite pentru intervenţie”, a precizat Tánczos Barna.

Ministrul Mediului a confirmat că echipele de intervenție din 7 județe sunt pregătite să acționeze. Este vorba despre cele din Bihor, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș. Toate județele sunt în stare de alertă, iar personalul din dispecerate și echipele de intervenție au fost mărite, a mai spus ministrul, potrivit News.ro.

Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină

Meteorologii ANM au emis avertizări pentru condiții meteorologice severe în mai multe regiuni din România. Un cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină este în vigoare până marți în 11 județe din Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei și zona Carpaților Meridionali și a Carpaților Occidentali. De asemenea, 16 județe se află sub avertizare cod portocaliu de averse torențiale și grindină.

Pentru județele Mehedinți și Gorj, precum și zona de munte a județelor Caraș-Severin, Vâlcea și Hunedoara, a fost emis cod roșu de ploi abundente, cu cantități de precipitații între 70 și 80 de litri pe metrul pătrat în intervale scurte de timp.