Prognoza meteo, 25 august. Toamna începe să își facă simțită prezența

Prognoza meteo, 25 august. Toamna începe să își facă simțită prezențaPeisaj de toamnă. Sursa foto: Pixabay

Vremea continuă să se răcească în majoritatea regiunilor. Pe parcursul zilei de luni, temperaturile vor fi mai scăzute decât mediile normale pentru această perioadă, în special în nord și în centru, unde diminețile vor fi răcoroase, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) Cerul va fi parțial noros, iar după-amiaza vor apărea ploi slabe izolate în zonele montane, dar și în nordul și nord-estul țării.

Prognoza meteo, 25 august. Maximele nu vor depăși 28 de grade

Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane și în Dobrogea. Maximele se vor situa între 18 și 28 de grade, iar minimele între 1 grad în depresiunile din estul Carpaților și 17 grade pe litoral. Pe alocuri, mai ales în centrul țării, dimineața va fi marcată de apariția ceții.

În București, vremea se anunță frumoasă, cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă, mai ales pe timpul nopții. Maxima va ajunge la aproximativ 27 de grade, iar minima se va situa între 10 și 13 grade. Cerul va fi predominant senin, iar vântul va bate slab până la moderat.

toamnă

Peisaj de toamnă. Sursa foto: Pixabay

Final de lună răcoros

În ultima săptămână din august, temperaturile se vor menține sub media normală a perioadei, mai ales în est, nord și centru. În sud-vest, valorile termice vor fi conforme cu mediile specifice perioadei, iar ploile se vor încadra, în mare parte, în limitele obișnuite la nivel național. al, la niveluri normale

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, intervalul 1 – 8 septembrie 2025 va aduce temperaturi ușor mai ridicate decât media în sud și sud-vest. În restul țării, valorile se vor încadra în jurul mediilor climatologice. Precipitațiile vor fi apropiate de nivelurile obișnuite pentru această perioadă.

Prognoza meteo pentru a doua parte a lunii septembrie

În a doua parte a lunii, vremea va înregistra o ușoară încălzire în vest și sud, unde temperaturile vor depăși mediile specifice. În celelalte regiuni, valorile se vor menține la niveluri normale, fără variații mari.

Cantitățile de precipitații vor fi mai reduse în vest, centru și sud, ceea ce va aduce o atmosferă mai stabilă. În schimb, în nord și est, ploile vor rămâne apropiate de nivelul obișnuit pentru această perioadă. Nu sunt prognozate fenomene meteo extreme.