Prognoza meteo, 22 septembrie. Vremea se răcește în toată țara. Ce valori vor atinge temperaturile maxime
- Sabina Popescu
- 22 septembrie 2021, 06:50
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru miercuri, 22 septembrie. Vremea va fi rece pentru această dată calendaristică, chiar deosebit de rece în special în nord-vest și centru.
Vremea, miercuri, 22 septembrie, va fi mai rece decât specificul lunii septembrie, cu precădere în nord-vestul și centrul României. Cerul va prezenta înnorări, iar în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, local în Crișana și Banat și izolat în rest se vor semnala ploi slabe, temporar.
În zonele de munte, la altitudini mai mari de 1.700 de metri, se vor manifesta precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, moderate cantitativ pe crestele Carpaților Meridionali (10...15 l/mp). Aici, pe arii restrânse, zăpada se va depune.
Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. În zonele montane înalte se vor intensifica și vor ajunge la 70 de km/h. Temperaturile minime se vor situa între 3 și 10 grade Celsius, cu cele mai scăzute posibile temperaturi în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud, unde se vor semnala și condiții de brumă. Valorile termice maxime vor varia între 9 și 18 grade Celsius.
Se răcește vremea în București
În municipiul București, vremea va fi rece pentru specificul lunii septembrie, miercuri, 22 septembrie. Cerul va prezenta înnorări temporare și va ploua slab. Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate.
Temperaturile minime vor varia între 5 și 8 grade Celsius, în timp ce valorile maxime se vor situa în jurul a 17 grade Celsius.
Lapoviță și ninsori la munte. Se va depune strat de zăpadă
În zonele montane, vremea va fi deosebit de rece. În general, la altitudini mai mari de 1.700 de metri se vor manifesta precipitații ce vor lua forma lapoviței și a ninsorii. Cantitățile vor fi moderate pe crestele Carpaților Meridionali (10...15 l/mp), iar pe arii restrânse se vor depune straturi de zăpadă.
Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate, iar în unele zone se vor intensifica și vor atinge viteze de 70 de km/h. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua anterioară, potrivit prognozei meteo.
Cum va fi vremea la mare
Pe litoral, vremea va fi, de asemenea, rece. Cerul va prezenta înnorări temporare pe parcursul zilei, iar temporar se vor semnala și ploi slabe. Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. În unele perioade, se vor intensifica.
Temperaturile minime vor fi de aproximativ 9-10 grade Celsius, în timp ce valorile maxime vor atinge 16 grade. Temperatura apei mării va fi de aproximativ 18-19 grade.