Prognoza meteo, 17 august. Vreme instabilă în România. Vijeliile pun stăpânire pe mai multe regiuni
- Mădălina Sfrijan
- 17 august 2025, 06:34
Vijelie. Sursa foto. PixabayLa final de weekend, vremea se mai răcorește în anumite regiuni. Potrivit ANM, în următoarele ore se vor înregistra ploi torențiale, iar vântul va avea intensificări. În alte zone din țară, temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius.
Prognoza meteo, 17 august. Vijelii în centrul țării
Vremea se va menține instabilă în vestul, nordul și centrul țării, precum și în zonele montane. După-amiaza și seara sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, iar pe alocuri se pot înregistra vijelii și grindină. Cantități semnificative de apă se pot acumula local.
În restul țării, valorile termice vor fi apropiate de cele din perioada precedentă. Local, se va resimți caniculă și disconfort termic ridicat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind ușor pragul critic de 80 de unități. Manifestări izolate ale instabilității atmosferice sunt posibile în Oltenia și nord-vestul Munteniei.

Căldură. Sursa foto: Arhiva EVZ
Ce îi așteaptă pe bucureșteni
Temperaturile maxime vor varia între 26 de grade în Maramureș și 36 de grade în sudul Olteniei, iar minimele între 11 și 21 de grade.
În Capitală , vremea va fi în continuare călduroasă, cu cer variabil și vânt slab până la moderat. Temperatura maximă va ajunge în jur de 34 de grade, iar minima se va situa între 18 și 19 grade, coborând spre 15 grade în zonele preorășenești.
Prognoza meteo. Valul de căldură persistă la începutul lunii septembrie
Săptămâna viitoare va aduce o creștere semnificativă a temperaturilor în majoritatea regiunilor, cele mai mari abateri termice fiind așteptate în vest și sud-vest. În est și sud-est, cantitatea de precipitații va fi apropiată de valorile normale pentru finalul lunii august, în timp ce în vest și nord-vest lipsa ploilor se va menține, accentuând seceta deja instalată.
Intervalul 25 august – 1 septembrie
La finalul lunii august, temperaturile din est și sud-est se vor situa aproape de mediile climatologice, iar în restul țării, în special în sud-vest, valorile termice vor rămâne peste normal. Regimul ploilor va fi apropiat de media perioadei, fără variații majore.
Intervalul meteo 1 – 8 septembrie
Debutul lunii septembrie va continua cu o ușoară încălzire, temperaturile fiind peste medie pe întreg teritoriul, arată ANM. Precipitațiile se vor menține în limite normale pentru începutul toamnei, fără excese sau deficite semnificative. În săptămânile următoare, vremea va rămâne mai caldă decât este obișnuit pentru această perioadă.