Profesiile uitate din trecut. Ce locuri de muncă aveau oamenii în urmă cu un secol
- Andreea Răzmeriță
- 31 ianuarie 2026, 10:10
Sursă foto: rarehistoricalphotos.comÎn urmă cu un secol, viața cotidiană și economia arătau cu totul diferit față de ceea ce cunoaștem astăzi. Oamenii își câștigau existența prin meserii care astăzi par aproape uitate, cum ar fi, berari care livrau bere în butoaie de lemn, șoferi de trăsuri care traversau orașele în locul taxiurilor moderne, sau tăietori de gheață care aprovizionau frigiderele dinaintea invenției frigorifice. Multe dintre aceste joburi au dispărut odată cu automatizarea, tehnologia și schimbările sociale, lăsând în urmă doar amintiri și povești fascinante despre o lume de muncă complet diferită și necunoscută pentru lumea modernă.
Meserii care au disparut, de la colectorii de lipitori la trezitori
Colectorii de lipitori erau responsabili cu recoltarea viermilor care se hrăneau cu sânge, folosiți de medici. Aceștia își foloseau propriile picioare sau pe cele ale animalelor pentru a atrage lipitorile din râuri și pâraie. Trezitorii aveau sarcina de a trezi oamenii înainte de apariția ceasurilor deșteptătoare, lovind geamurile cu boabe sau folosind bețe lungi.
În timpul Prohibiției din Statele Unite, negustorii secreți vindeau alcool discret clienților de încredere. Activitatea lor era ilegală, dar continua să satisfacă cererea existentă.
Meserii dispărute odată cu tehnologia
Aprinzătorii de felinare erau prezențe obișnuite în orașele iluminate cu gaz, aprinzând seara lămpile stradale și stingându-le dimineața. Funcționarea iluminatului public depindea complet de această activitate, iar lipsa ei ar fi lăsat orașele în întuneric. Electricitatea a făcut această meserie inutilă într-un timp scurt.

Sursă foto: rarehistoricalphotos.com
Cititorii din fabrici citeau ziare, cărți sau informații utile pentru a menține atenția muncitorilor și a reduce oboseala psihică. Telefonistele gestionau manual sute de apeluri prin panouri centrale, menținând rețeaua funcțională. Radioul, căștile audio și automatizarea centralelor au dus la dispariția completă a acestor ocupații.
Vânătorii de șobolani și frenologii
Vânătorii de șobolani erau angajați pentru a controla rozătoarele în orașele aglomerate, prevenind pericolele pentru sănătatea publică. Măsurătorile efectuate de bematiști în Grecia antică calculau distanțele între puncte importante și consemnau obiceiuri și descoperiri naturale. Dezvoltarea igienei moderne și a tehnologiilor de cartografiere a făcut aceste ocupații inutile.
Măcelarii specializați în carne de cal procesau și vindeau acest produs, considerat alternativă ieftină la vită sau căprioară până în anii 1940. Frenologii studiau forma capului pentru a estima inteligența oamenilor folosind dispozitive mecanice. Datorită descoperirilor științifice și tehnologia modernă , aceste meserii au dispărut complet.
Dactilografii și aranjatorii de popice
Copiii și adolescenții lucrau în trecut la aranjarea popicelor doborâte, o meserie prost plătită, necesară pentru continuarea jocului, înainte de apariția dispozitivelor automate. Operatorii de oglinzi acustice ascultau cerul pentru a detecta zgomotul motoarelor avioanelor, înainte ca radarele să fie inventate.
Dactilografii, de regulă femei, scriau zilnic zeci și sute de documente scrise de mână în instituții, iar meseria lor a dispărut în anii 1990. După ce au fost inventate calculatoarele și a imprimantele, această ocupație a început să dispară, devenind o altă meserie care a dispărut din cauza tehnologiei.
De la transport la îngrijire și igienă
Birjarii conduceau trăsuri trase de cai prin orașe, purtând uniforme speciale și respectând reguli stricte privind comportamentul și consumul de alcool. După al Doilea Război Mondial, apariția taxiurilor și a autobuzelor a dus la dispariția acestei meserii, deși trăsurile mai sunt folosite în zonele montane. În trecut, buștenii erau transportați pe ape, iar deshumatorii furau cadavre pentru universități, pentru ca studenții să exerseze anatomia.
În secolele XVI-XVII, cei care presărau ierburi în palate și castele încercau să reducă mirosurile, meserie devenită inutilă odată cu parfumurile și sistemele de canalizare. Această practică arată modul în care oamenii și-au adaptat ocupările la nevoile vremii, iar odată cu progresul tehnologic, meserii întregi au dispărut complet.
Doctorii de ciumă și operatorii de lift
Operatorii de lift controlau manual ușile și viteza ascensoarelor și ofereau informații despre companiile de pe fiecare etaj. Maturatorii de treceri curățau străzile pentru a proteja hainele persoanelor bogate sau pentru a preveni contactul cu mizeria, fiind plătiți de aceștia. Doctorii ciumei tratau persoanele infectate în secolul XIV, purtând măști speciale și folosind bețe pentru a examina pacienții fără contact direct. În Anglia medievală, vestejii informau populația despre proclamații și știri și afișau ulterior anunțuri la hanuri și baruri.
Angajații magazinelor de închiriere video se ocupau de depozitarea și vânzarea casetelor VHS și a DVD-urilor și ajutau clienții să găsească filmele dorite. Repararea aparatelor VHS se făcea la domiciliul clienților sau în magazine, însă odată cu dispariția casetelor și apariția serviciilor de streaming aceste meserii au devenit inutile. Astăzi, activitățile lor sunt preluate de tehnicieni generaliști sau de cei care repară aparatele electronice, potrivit indeed.com.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.