Proces între giganții fast-fashion. Shein acuză Temu de încălcarea drepturilor de autor

Proces între giganții fast-fashion. Shein acuză Temu de încălcarea drepturilor de autorShein, Temu / sursa foto: dreamstime.com

Platforma de fast-fashion Shein a deschis un proces împotriva rivalului Temu la Înalta Curte din Londra, acuzând compania că a încălcat drepturile de autor „la scară industrială”. De cealaltă parte, Temu susține că acțiunea în instanță este folosită pentru limitarea concurenței. Procesul a început luni și face parte din disputa juridică internațională dintre cele două companii.

Shein acuză folosirea imaginilor sale

Shein susține că Temu a utilizat mii de fotografii ale companiei pentru promovarea unor produse similare vândute pe propria platformă.

„A fost o încercare de a fura startul în fața unui participant existent pe piață, iar Temu a căutat să obțină, spunem noi, un avantaj nedrept”, a declarat avocatul Shein, Benet Brandreth pentru Reuters.

Compania Temu respinge acuzațiile formulate în instanță. În timpul procesului, avocatul Shein a declarat că Temu a renunțat la apărarea legată de presupusele încălcări ale drepturilor de autor pentru aproape 2.300 de imagini realizate de angajații Shein. Brandreth a comparat situația cu „un inculpat care așteaptă să vadă dacă apar martorii, doar pentru a pleda vinovat ulterior”.

Temu, deținută de PDD Holdings, a depus o cerere reconvențională și solicită despăgubiri după retragerea a mii de produse listate pe platformă, în urma unei somații obținute de Shein.

Colet Temu.

Colet Temu. Sursa foto Captură video

Și Temu aduce noi acuzații celor de la Shein

Temu susține, de asemenea, că Shein a încălcat legislația concurenței prin impunerea unor acorduri de exclusivitate furnizorilor din industria fast-fashion. Această parte a procesului urmează să fie analizată anul viitor.

Avocații Temu afirmă că procesul deschis la Londra nu urmărește protejarea drepturilor de autor, ci obținerea unui avantaj comercial într-o piață extrem de competitivă.

Conflict extins pe mai multe piețe

Procesul din Marea Britanie este cea mai recentă confruntare juridică dintre cele două companii, care se judecă și în Statele Unite.

Atât Shein, cât și Temu s-au extins rapid pe piețele internaționale, mizând pe vânzarea de haine, accesorii și gadgeturi la prețuri reduse.

Totuși, eliminarea în SUA a facilităților vamale pentru coletele de comerț electronic cu valoare mică, măsură pe care Uniunea Europeană urmează să o aplice din iulie, ar putea afecta ritmul de creștere al celor două platforme.

Ne puteți urmări și pe Google News