Probleme financiare la Dinamo. Echipa a rămas fără bani de cazare la Mediaș
- Ionel Sclavone
- 14 ianuarie 2021, 11:26
Jucătorii lui Dinamo au fost nevoiți să se întoarcă în București, imediat după meciul cu Hermannstadt, deoarece echipa se confruntă cu grave probleme financiare. Oficialii clubului nu au găsit bani să plătească încă o noapte de cazare.
Jucătorii lui Dinamo s-au confruntat cu probleme grave după meciul de la Mediaș, cu Hermannstadt. Fotbaliștii au fost nevoiți să se întoarcă la București, imediat după jocul încheiat cu o victorie. Decizia a fost luată de conducerea echipei deoarece nu au mai fost bani pentru hotel.
Chiar dacă au făcut un meci foarte bun, pe care l-au câștigat cu 2-0, dinamoviștii nu au putut să se bucure de victorie. Clubul se confruntă în continuare cu mari probleme financiare, iar acest lucru se vede.
Deși suporterii au făcut eforturi să strângă bani, înaintea meciului cu Hermannstadt, suma nu a ajuns pentru cazare. Conform informațiilor Pro Sport, după meci, fotbaliștii n-au putut să se odihnească la hotel. Ei au fost au fost nevoiți să urce în autocarul echipei și să pornească spre București, noaptea târziu.
Dinamo ar putea avea probleme cu oboseala
Este de așteptat ca oboseala acumulată să se cunoască la următorul meci pe care Dinamo îl va disputa cu Chindia. Acesta este programat pentru sâmbătă. Or, se știe că la acest nivel, recuperarea este un aspect extrem de important. De altfel, Jerry Gane are puține soluții la dispoziție pentru a scoate în teren o echipă competitivă.
Mulți jucători au renunțat la contracte și au început să plece din Ștefan cel Mare din cauza problemelor cu banii. Iar după episodul cu Hermanstadt n-ar fi exclus ca alți fotbaliști să refuze să mai intre în teren, în aceste condiții.
Echipa funcționează pe banii suporterilor
Dinamo București se confruntă cu o situație dramatică. Deși există o conducere a clubului, echipa supraviețuiește doar cu ajutorul financiar al suporterilor. Astfel, cazarea din noaptea dinainte de meciul de la Mediaș a fost plătită de unul dintre fanii echipei. Problema s-a rezolvat doar parțial, dat fiind că banii au ajuns doar pentru o noapte de cazare și masă.
În urmă cu câteva zile, un alt suporter a adus, în cantonamentul de la Săftica, alimente pentru masa sportivilor. Asta deoarece angajații au refuzat să se mai prezinte la lucru deoarece nu au fost plătiți de mai multe luni.