Cinema. Sursa foto iStock
Din cuprinsul articolului
Primul cinematograf din București a marcat începuturile unei noi forme de divertisment în Capitală, aducând pentru prima dată publicului român experiența vizionării unui film într-o sală dedicată.
Deschis la începutul secolului XX, Cinematograful Oser reprezintă punctul de plecare al cinematografiei comerciale în București, transformând proiecțiile ocazionale în experiențe regulate pentru spectatorii capitalei. În această perioadă, Bucureștiul descoperea magia filmului, iar sălile dedicate începeau să devină adevărate centre sociale și culturale ale orașului.
Primul cinematograf din București
Încă din 1896‑1897, Bucureștiul era martor la primele imagini proiectate publicului. La 6 iunie 1897, la sediul ziarului „L’Indépendance Roumaine” de pe Calea Victoriei, au fost prezentate primele „vederi” cinematografice – filme scurte realizate de operatorul Paul Menu.
Cinema. Sursa foto iStock
Aceste proiecţii nu erau însă într‑o sală de cinema modernă, ci în spaţii adaptate (sala unui ziar, vitrina luminoasă în care rulau fragmente). Ulterior, între 1902 şi următorii ani, au început să apară săli dedicate exclusiv proiecțiilor cinematografice, la nivel comercial. Astfel, Cinematograful Oser marcheză o cotitură: trecerea de la demonstrații occasional‑vizuale la o sală consacrată cinefililor.
Cinematograful Oser: pionierul bucureştean
Potrivit articolului din B365.ro, Cinematograful Oser a fost instalat iniţial în sala Circului Sidoli, pe Calea Victoriei (unde astăzi se află Muzeul de Istorie al României), iar ulterior s‑a mutat pe Bulevardul Elisabeta.
Această mutare reflectă două lucruri: întâi, încercarea de a se stabili pe o arteră centrală şi prestigioasă (Bulevardul Elisabeta devenind „bulvardul cinematografelor”), şi doi, creşterea interesului publicului pentru film ca divertisment urban. Un martor al acelor timpuri povestea: „Pe Bulevardul Elisabeta… se aliniau cinematografele, toate cu reclame luminoase care spuneau: ‹Filmul cutare, are cutare…›”.
Bulevardul Elisabeta. Sursa foto Wikipedia
Aceste reclame nocturne şi atmosfera „bulevardului cinematografelor” dau o imagine vie a modului în care Bucureştiul urban îmbrăţişa noul mediu vizual.
O epocă de aur: cinematografele interbelice
După apariţia cinematografului Oser, în perioada interbelică s‑au deschis numeroase săli de cinema. Una dintre cele mai faimoase este Cinematograful Trianon, pe Bulevardul Elisabeta nr. 6 (astăzi 26). Clădirea, proiectată în 1884 de arhitectul Alexandru Orăscu, era remarcabilă prin detalii arhitecturale deosebite, inclusiv statui ale zeilor greco‑romani pe faţadă.
Trianon a devenit o adevărată instituţie a modernităţii cinematografice în Bucureşti, oferind publicului nu doar film mut, ci mai târziu tehnologie sonoră. Astfel, toamna anului 1929 marchează o premieră: la Trianon a avut loc în România prima proiecţie a unui film vorbit – comedia muzicală The Jazz Singer (1927).
Această tranziţie de la film mut la film cu sunet reflectă global revoluţia cinematografiei, dar faptul că Bucureştiul a primit această tehnologie relativ devreme subliniază gradul de modernizare a scenei cinematografice locale.
Impact urban şi cultural
Bulevardul Elisabeta, adeseori supranumit „Hollywood‑ul românesc” de presa vremii, era locul unde familiile, tinerii dar şi elită urbană se întâlneau, într‑o atmosferă de divertisment şi socializare. Cinematografele erau puncte de atracţie în oraş: „Era o feerie de reclame luminoase… seara… frecventată, evident!”
Prin intermediul salilor de cinema, Bucureştiul experimenta nu doar consumul cultural, ci şi globalizarea divertismentului – producţii străine, tehnologii noi, design modern de săli, totul contribuind la conturarea identităţii urbane moderne.
Decline şi memorie
După al Doilea Război Mondial şi odată cu regimul comunist, multe cinematografe au fost naţionalizate, denumirile schimbate, programul ajustat la noile linii ideologice. Trianon a devenit ulterior „Cinema Bucureşti”, continuând însă să funcţioneze până în 2004, când şi‑a închis porţile.
Clădirea, astăzi monument istoric, stă ca o relicvă a epocii de aur a cinema‑ului, martor al schimbărilor urbane şi culturale prin care Bucureştiul a trecut.
Izvoarele istorice consemnează că, la început, cinematografele erau adaptate din săli de teatru sau spaţii multifuncţionale; apoi, în interbelic, s‑au construit clădiri dedicate, cu faţade ornamentate, capacităţi mari de spectatori şi echipament modern pentru acea vreme. Sălile aveau pianist sau gramofon pentru acompaniament, filmul mut fiind norma până spre sfârşitul anilor ’20.
