Ce poţi face în spaţiu? Muţi un satelit de o tonă doar cu mâinile. Dar, pe lângă experienţele la care visează mulţi, gravitaţia zero îţi joacă şi feste. Te obligă să înghiţi pasta de dinţi, de pildă.
E primul afro-american în spaţiu. A făcut parte din prima echipă care a decolat noaptea într-o navetă spaţială, după Apollo 7. I-au "întors" ritmul biologic ca ora la un ceas cu cheiţă. Aşa că, la miezul nopţii, a luat micul dejun şi la ora două pornea în cea mai spectaculoasă călătorie a vieţii. În 30-40 de secunde, urma de foc a navetei Challenger în care se afla împreună cu patru colegi nu se mai vedea de la sol. Au trecut aproape 30 de ani de la primul său zbor în spaţiu. Şi vreo 20 de la ultimul. Un februarie în spaţiu Pentru Guion Bluford, a venit vremea poveştilor. Românilor le-a spus-o săptămâna aceasta, când a fost invitat să deschidă Bucharest International Forum. Are ce spune, a petrecut 688 de ore de zbor în spaţiul cosmic. Puse cap la cap, fac vreo 29 de zile. O lună februarie de an bisect. Când pleci noaptea într-o călătorie în spaţiu ar fi bine să nu fii obosit. Totuşi, nu e ca şi cum ai pleca noaptea la mare. Şi asta pentru că Challenger nu se controlează printr-un volan, trei pedale şi o manetă. Naveta spaţială, cu care Bluford pornea la drum în zorii zilei de 30 august 1983, avea 2.000 de butoane, de pildă. În plus, ca astronaut, trebuie să comunici în permanenţă cu cei de la sol, o armată de oameni care luptă pentru ca cinci semeni să ajungă la vreo 350 de kilometri deasupra lor, pe orbita Terrei. Ca echipajul primei navete spaţiale lansate noaptea să nu aibă probleme cu atenţia, NASA le-a schimbat ritmul circadian. În mod normal, acesta ne face mai atenţi ziua şi mai puţin atenţi noaptea. În timp ce liliecii ieşeau la vânătoarea de noapte, Bluford şi colegii se simţeau ca în zorii zilei. Apoi, o dubă argintie (the silver van, cum îi spun astronauţii) i-a purtat, câţiva kilometri, până la locul de lansare. Au intrat în "camera albă" şi, din ea, au urcat vertical în navetă. Ca nişte copii care suie în pod mânaţi de o curiozitate care bate frica. Navetă de 110 tone, viteza glonţului Au aşteptat 17 minute, să treacă furtuna. Până ieşi din atmosferă, eşti la mâna ei, n-ai ce face. "Şi deodată auzi un zgomot infernal. E o acceleraţie fantastică", spune Bluford, care anul viitor face 70 de ani. Naveta accelerează de la zero la 25.000 de kilometri pe oră în opt minute şi jumătate. Pentru primele două minute de zbor, până când rachetele acceleratoare se desprind de navetă, viteza e de 1.500 de metri pe secundă. Cam aceasta e şi viteza unui glonţ la ieşirea din ţeava unei puşti bune. Glonţul are câteva grame, naveta cântăreşte 110 tone. Deplasarea în spaţiu, cu lesă "Când ajungi în spaţiu, nu poţi să nu fii fascinat de ceea ce se vede pe geam. Cel mai frumos e când mergi cu susul în jos. Cei care sunt la primul zbor (cum era Bluford la misiunea din 1983) aproape că uită să mai lucreze", explică el, arătând o imagine cu erupţia unui vulcan în Japonia. Din spaţiu, imaginea cenuşii ridicate în atmosferă e identică fumului unui coş de sobă, privit de pe un bloc cu 8-10 etaje. Misiunea STS-8 a fost plasarea pe orbită a unui satelit de comunicaţii. În altă misiune, Bluford şi colegii au fost rugaţi să readucă la sol un satelit. Imaginile arată un astronaut care mişcă uriaşul obiect cu mâinile. În 1983, o altă sarcină a fost deplasarea prin spaţiu. Pentru a face asta, astronauţii îşi pun costumul. Are 150 de kilograme, dar nu-l simţi. Eşti într-un mediu cu gravitaţie zero, iar asta implică măsuri. "Avem o vorbă printre noi: dacă faci paşi prea mari, rămâi acolo", spune Bluford. Aşa că, printr-un cablu special şi rezistent, eşti mereu legat de navetă. „Primul lucru pe care mi l-a transmis soţia când eram în spaţiu? "Avem termite în casă şi ieri a venit cineva să le extermine." GUION BLUFORD, astronaut american GLUMĂ DE ASTROBAZĂ "Dacă nu poţi să te ţii 7 zile, nu eşti astronaut" Activităţile de rutină sunt cele mai amuzante. Spre exemplu, cum mergi la toaletă în spaţiu? "Îi păcăleam pe copii spunându-le că, dacă nu poţi să te ţii măcar o săptămână, nu poţi fi astronaut", spune Bluford. De fapt, ai un WC asemănător, la aspect, celui de avion. Femeie sau bărbat, toată lumea se aşază, ţinându-se de nişte manete. Odată aşezat, tragi manetele peste picioare şi acestea te presează. Ideea e ca gaura WC-ului să fie total acoperită. "Iar, înainte să te ridici, trebuie să tragi o clapă care astupă gaura. Unii mai uită!", spune Bluford. Trebuie să faci şi exerciţii, muşchii se atrofiază. Te legi în chingi şi începi să lucrezi. "Asta dacă nu vrei ca, la întoarcerea pe Pământ, să cazi pe trepte când vine lumea să te vadă".
SOMNUL ÎN SPAŢIU "Ai 45 de minute zi, 45 de minute noapte"
Spălatul e o aventură. Nu ai apă curentă. Cu ajutorul unor prosoape umede te tamponezi şi asta îţi e baia. Iar, când vine vorba de periatul dinţilor, va trebui să înghiţi pasta. "N-ar fi corect faţă de colegi să faci altfel", glumeşte Bluford. "E bine ca, atunci când pleci, să îţi iei o pastă de dinţi cu gust bun", a învăţat el. Cei cu părul lung au o problemă în plus. "Cum să intri în direct cu preşedintele Reagan şi să ai părul vâlvoi? Trebuie să îţi iei la tine gelul". Somnul e problematic, deoarece zilele şi nopţile se succedă rapid. 45 de minute de zi urmate de 45 de minute de noapte şi tot aşa. Toţi astronauţii îşi acoperă ochii în timpul somnului. Unii dorm cu corpul legat de un pat, alţii, ca Bluford, aleg alte soluţii. El s-a lăsat pradă imponderabilităţii. "Imaginează-ţi cum e să dormi şi, de fiecare dată când te trezeşti noaptea, să fii într-o altă parte a dormitorului", compară astronautul. În timpul misiunii, se lucrează în două schimburi, fiecare de câte 12 ore. CITIŢI ŞI: Drama lui Buzz Aldrin, al doilea om pe Lună
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
