Primele ninsori vin în noiembrie. Viscol și ger, înainte de Crăciun. Prognoza ANM

Primele ninsori vin în noiembrie. Viscol și ger, înainte de Crăciun. Prognoza ANMNinsori/ Sursa foto: Dreamstime

Primele ninsori ar putea coborî în zonele joase încă din luna noiembrie, însă temperaturile se vor menține peste valorile normale ale perioadei, a declarat Florinela Georgescu, directoarea de prognoză a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Potrivit acesteia, iarna care urmează va aduce alternanțe între perioade mai blânde și episoade de ger ce pot atinge -20 de grade Celsius, în timp ce luna decembrie se anunță bogată în lapoviță și ninsoare.

În medie, există clar tendinţa unei estimări referitoare la anomalia de temperatură, care arată probabilitatea mare ca în zona României şi a Republicii Moldova temperatura medie să fie peste norma ultimelor trei decenii. Pe de altă parte, precipitaţiile vor fi apropiate de normă, a explicat Florinela Georgescu, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

Noiembrie, perioade scurte de vreme severă

Pentru luna noiembrie, temperaturile maxime ar trebui să se situeze, în medie, între 2 şi 8 grade Celsius, iar cantităţile de precipitaţii să fie mai ridicate pe partea de vest şi de sud a ţării — în general, aproximativ 40 litri pe metrul pătrat. În ceea ce priveşte precipitaţiile, prognozele indică o apropiere de normă, adică între 30 și 40 litri/m².

„Din punct de vedere al temperaturilor, este posibil ca, în medie, acestea să fie mai ridicate decât normalul. Țara noastră se încadrează în zona unei posibile abateri de 1–2 grade peste media climatologică. Este o abatere relativ mică, ceea ce arată o evoluţie apropiată de normal.

Totuși, normalul pentru luna noiembrie nu exclude perioade scurte de vreme severă. Pot apărea primele ninsori în zonele joase, iar în nopţile cele mai reci temperaturile pot coborî sub -10 grade Celsius, adică până la pragul de ger”, a mai declarat Georgescu.

Prognoza pe luna decembrie: risc de ger și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare

Pentru luna decembrie, media ultimilor 30 de ani indică temperaturi maxime între -1 şi 6 grade Celsius și minime între -8 şi 0 grade, cu precipitaţii chiar mai puţine decât în noiembrie în estul ţării, dar ceva mai numeroase în vest şi sud.

Se strică vremea în București.

sursa foto. EVZ

„Această medie climatologică arată probabilitatea ca, în perioadele cele mai reci, să avem episoade deger care să coboare temperaturile spre -20 de grade Celsius. Pe de altă parte, forma precipitaţiilor ar putea fi mai degrabă spre lapoviţă şi ninsoare. Estimarea pentru decembrie arată probabilitatea ca, din punctul de vedere al precipitaţiilor, să fim în apropierea normelor. În situaţiile în care Marea Mediterană îşi extinde influenţa spre ţara noastră, este posibil să înregistrăm 50–60 litri/m², conform mediei climatologice”, a explicat Florinele Georgescu.

La fel ca prognoza pentru luna noiembrie, și decembrie plasează sud-estul Europei în zona cu probabilitate ridicată de temperaturi ușor peste norma climatologică, deși valorile rămân mai scăzute decât în luna precedentă și există posibilitatea apariţiei unor episoade mai severe de vreme.

Primele viscole, posibile în decembrie

Statistic vorbind,  a mai spus Florinela Georgescu, luna decembrie este perioada în care pot apărea primele episoade de viscol, chiar dacă în ultimele ierni nu s-au mai înregistrat evenimente de amploare.

„Luna ianuarie este, în medie, cea mai rece din calendar, luna recordurilor de temperaturi scăzute, cu maxime între -3 şi 4 grade Celsius și minime între -12 şi -3 grade Celsius. Chiar dacă ultimele ierni au fost mai blânde, în fiecare an au existat episoade scurte cu temperaturi foarte scăzute”, a explicat Florinela Georgescu.