Prima femeie prefect din Iași va fi consiliera premierului Ilie Bolojan

Prima femeie prefect din Iași va fi consiliera premierului Ilie BolojanLuciana Antoci. Sursa foto: Facebook/Luciana Antoci

Luciana Antoci (PNL), prima femeie care a condus Prefectura Iași, a renunțat la funcție pentru a deveni consiliera pe probleme de Educație a premierului Ilie Bolojan. După plecare, postul ar putea fi preluat de Costel Dolachi, potrivit 7iasi.ro.

Luciana Antoci ar urma să fie înlocuită de Costel Dolachi

Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, iar conform negocierii dintre PSD și PNL, postul de la Iași revine partidului condus de Bolojan. Luciana Antoci, care urmează să fie înlocuită, a fost numită prefect în martie 2025.

După plecarea Lucianei Antoci, postul ar putea fi preluat de colegul său de partid, Costel Dolachi, care a mai ocupat anterior funcția de subprefect, transmite 7iasi.ro. Numirea oficială a Lucianei Antoci în echipa premierului ar putea fi anunțată joi, 11 septembrie, în ședința de guvern care include pe agendă eliberarea și numirea mai multor prefecți și subprefecți.

Numirea are loc după ce, luni, 8 septembrie, pentru prima dată în ultimii 35 de ani, prima zi de școală s-a desfășurat în multe unități fără festivități. Peste 10.000 de cadre didactice din întreaga țară au protestat timp de aproximativ șase ore, inițial în Piața Victoriei, apoi în marș spre Palatul Cotroceni.

Prioritățile anunțate la preluarea funcției

La preluarea funcției, în martie 2025, Antoci și-a prezentat prioritățile, printre care se numărau eficientizarea administrației și îmbunătățirea comunicării dintre București și autoritățile locale.

„Îmi doresc să fiu un om de administrație eficient, corect, care să aducă în lumină Instituția Prefectului și să reușească să consolideze, pe de o parte, comunicarea cu mediul decizional de la București și, pe de altă parte, cu instituțiile deconcentrate de la nivelul județului Iași și cu oamenii din județ care au nevoie de sprijin”, spunea aceasta, potrivit sursei menționate anterior.

Cine este Luciana Antoci

Înainte de a deveni prefect, Luciana Antoci a fost inspector școlar general la Iași între 2021 și 2025, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Prefecturii Iași. Anterior, a ocupat timp de un an funcția de inspector școlar general adjunct.

Din 2003, Antoci este profesoară de Limba și literatura română la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași.

De asemenea, aceasta are un doctorat în științele educației, pe care l-a obținut la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.