Poșta Română se „modernizează” cu un logo de 48.000 de euro

Poșta Română se „modernizează” cu un logo de 48.000 de euroPoșta Română. Sursa foto: Facebook/ Compania Naţională Poşta Română

După aproape două decenii, Poșta Română renunță la vechiul logo și îl înlocuiește cu unul nou, pentru care ar fi plătit 48.000 de euro. Compania de stat nu a făcut un anunț oficial privind noua identitate vizuală, însă schimbarea face parte dintr-un proces mai amplu de modernizare. Printre noutăți se numără creșterea vizibilității pe rețelele sociale și introducerea unor uniforme noi pentru angajați.

Poșta Română, o nouă imagine

Compania de stat a încheiat anul 2024 cu un profit brut record, de 85,3 milioane de lei, cel mai ridicat din istoria recentă a companiei, ceea ce marchează o creștere spectaculoasă față de anii anteriori. La începutul lunii august, conducerea Poștei Române anunța că succesul se va reflecta și în strategia pentru 2025.

„Poşta Română îşi continuă parcursul ascendent şi în 2025, cu un program ambiţios de investiţii în retehnologizare, infrastructura IT, modernizarea reţelei naţionale, dezvoltarea de noi servicii comerciale şi consolidarea rolului său de furnizor esenţial pentru comunităţile din întreaga ţară”, spuneau reprezentanții companiei de stat.

Val de critici pe internet

Pe Facebook, internauții au lansat un val de critici legate de noul logo al Poștei. Majoritatea spun că acesta arată „de parcă ar fi fost făcut în grabă, fără pic de gândire sau simț al proporțiilor”.

„Ce mă doare pe mine azi: noul logo al poștei ro. E neimaginabil de prost. Desigur, nici cel vechi nu era perfect, dar era mai bun, avea nevoie urgentă doar de un update contemporan: proporții decente, o tipografie modernă, renunțarea la veșnicul și obositul tricolor etc. Dar păstrarea goarnei poștale era absolut esențială, este un semn de continuitate identitară, atît cu vechiul logo, cât și cu tradiția poștală europeană. Așa faci un rebranding care respectă tradiția, nu o arunci la gunoi”, spune un utilizator.

Logo Poșta Română

Logo Poșta Română. Sursa foto: Facebook/Teodora Chinde

„În schimb, noul logo e un coșmar vizual. Dezechilibrat, stîngaci, de parcă ar fi fost făcut în grabă în Canva, fără niciun pic de gîndire sau simț al proporțiilor. Nu există coeziune, nu există respect pentru reguli de bază de design, nu există nici măcar o încercare timidă de profesionalism. Este, pur și simplu, jenă grafică transformată în identitate oficială. (…)”, a adăugat aceeași persoană.

Mai mult, utilizatorii susțin că acest logo ar fi fost făcut în Canva.

„Facem un exercițiu de imaginație și zicem că treaba ar fi pe bune și că asta ar urma să fie noua identitate vizuală a acestei instituții. Nici nu știu de unde să pornesc analiza de „ce a vrut să spună poetul”… de la formă? de la culoare? de la compoziție?”, a scris altcineva pe Facebook.

An profitabil pentru Poșta Română

Conform rezultatelor anunțate, profitul brut a ajuns la 85,3 milioane de lei, cu 67,7 milioane peste valoarea din 2023. Profitul net a fost de 70,7 milioane de lei, mai mare cu 56,5 milioane față de anul anterior. Veniturile totale s-au ridicat la 1,79 miliarde de lei, în creștere cu aproape 10% într-un singur an.

Conducerea companiei subliniază că aceste cifre confirmă transformarea Poștei Române într-un actor economic solid, capabil să concureze pe o piață extrem de competitivă.

„2024 a fost anul în care Poşta a reuşit ceea ce mulţi considerau imposibil: să înregistreze cel mai bun an din istoria sa recentă. Fără subvenţii şi cu o presiune constantă antireformatoare am reuşit să dovedim că se poate şi la companiile cu capital majoritar de stat. Acest profit record confirmă faptul că investiţiile în retehnologizare şi digitalizare dau roade.”, spunea Valentin Ştefan, director general al Poştei Române.