George Adragăi, omul din spatele imperiului Luca. Câți bani a făcut din covrigi
- Iuliu Vlădescu
- 6 iunie 2026, 15:47
Lanțul de covrigării Luca a devenit unul dintre cele mai cunoscute branduri din sectorul fast-food din România. Prezent în zeci de orașe, cu un număr mare de magazine, business-ul s-a dezvoltat rapid în ultimii ani, potrivit ZiaruldeBacău.
Cine este George Adragăi, proprietarul simigeriilor Luca
În spatele companiei se află George Adragăi, antreprenor originar din Bacău. El este fondatorul și actualul unic acționar al Tinervis Group SRL, societatea care deține și operează brandul Luca.
Adragăi a lansat afacerea în anul 2010, inițial în parteneriat. Din 2023, după retragerea asociatului său, el deține integral compania. Sub conducerea sa, Luca a cunoscut o expansiune semnificativă, ajungând la sute de puncte de vânzare la nivel național și începând procesul de internaționalizare, cu primele magazine deschise în Polonia.
Performanța financiară
Conform datelor financiare publice, Tinervis Group a înregistrat o creștere constantă a cifrei de afaceri. În 2024, compania a depășit 500 milioane lei (peste 100 milioane euro), iar profitul net anual se situează la zeci de milioane de lei.

Sursa foto: Pixabay
Succesul vine pe fondul unui context economic dificil pentru mulți români. Covrigii Luca, vânduți la prețuri între 3 și 7 lei, au devenit pentru o parte importantă a populației o soluție rapidă și ieftină pentru foame, mai ales în marile orașe, unde ritmul de viață este alert și puterea de cumpărare a scăzut.
Proprietarul Luca, un om de afaceri foarte discret
George Adragăi este cunoscut ca un om de afaceri discret, care evită de obicei aparițiile publice și declarațiile de presă. De la un singur chioșc în Bacău, el a reușit să construiască un lanț național important într-un sector extrem de competitiv.
Lanțul Luca reprezintă un exemplu de afacere românească de succes în industria alimentară, care a reușit să se extindă rapid pe piața internă și să facă primii pași pe piața externă, fără a trece la francizare. Și asta pentru că toate magzinele lanțului sunt operate direct, nu prin francize.