Cum vede Alin Burcea viitorul agențiilor de turism în era AI

Cum vede Alin Burcea viitorul agențiilor de turism în era AIAgenție de turism. Sursa foto: AI

Inteligența artificială și platformele de rezervări online nu vor putea înlocui agențiile de turism, este de părere Alin Burcea, fondatorul Paralela 45 și președintele de onoare al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism. Potrivit acestuia, agențiile de turism continuă să aibă un rol esențial, mai ales atunci când este vorba despre pachete complexe sau despre situații neprevăzute apărute în timpul unei călătorii. Invitat în podcastul Picătura de business”, moderat de Radu Preda, fondatorul Paralela 45 a explicat că turiștii beneficiază de asistență și suport din partea agenției în cazul anulării unui zbor sau al altor probleme care le pot afecta vacanța.

Ce nu poate face inteligența artificială pentru turiști. Explicațiile lui Alin Burcea

„Dacă ești în Mallorca și o companie aeriană cu care te-ai întors, a anulat cursa. Ce faci? Ai făcut o rezervare, intri cu capul în calculator, ce faci? Deci eu sfătuiesc pe absolut toată lumea, ca cel puțin pentru biletele de avion, să lucreze cu o agenție de turism”, a explicat reprezentantul agenției Paralela 45.

Potrivit lui Burcea, agențiile continuă să investească în tehnologie și folosesc roboți software pentru procesarea rezervărilor, următorul pas fiind integrarea unor asistenți vocali bazați pe inteligență artificială.

Alin Burcea

Alin Burcea. Sursa foto: Captură video

Agențiile de turism continuă să joace un rol-cheie în vacanțele românilor

Alin Burcea a explicat și motivele pentru care Paralela 45 continuă să își extindă rețeaua de agenții în centrele comerciale, în ciuda creșterii numărului de rezervări realizate online.

Acesta a adăugat că strategia companiei are la bază modelul partenerilor din Polonia, care văd în centrele comerciale locurile cu cea mai mare concentrare de potențiali clienți.

În același timp, Alin Burcea a susținut necesitatea înființării unui fond de garantare a turiștilor, după modelul existent în alte state europene, care să asigure despăgubirea integrală a clienților în cazul insolvenței unei agenții de turism. Mai multe țări europene au introdus de ani buni fonduri de garantare pentru protejarea turiștilor în cazul în care o agenție de turism sau un touroperator intră în insolvență. În Germania, un astfel de mecanism asigură atât despăgubirea clienților, cât și repatrierea acestora, dacă este necesar. Sisteme similare funcționează și în Danemarca, Țările de Jos și Polonia, unde turiștii beneficiază de garanția că își vor recupera banii sau vor fi sprijiniți să își încheie călătoria în siguranță în cazul în care operatorul de turism nu își mai poate onora obligațiile.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]