Primarii PSD din județul Arad îl acuză pe Gheorghe Falcă de amenințări și intimidare
- Bianca Ion
- 2 octombrie 2026, 18:55
Gheorghe Falcă. Sursă foto: Facebook
Primarii PSD din județul Arad au semnat o scrisoare deschisă adresată europarlamentarului Gheorghe Falcă, pe care îl acuză că ar fi exercitat presiuni și l-ar fi amenințat telefonic pe primarul comunei Felnac, Ioan Malița. Social-democrații îi cer lui Falcă să își ceară scuze și susțin că primarii aleși nu pot fi tratați ca subordonați politici.
Demersul a fost inițiat după ce, potrivit acuzațiilor formulate de primarii PSD, Gheorghe Falcă l-ar fi sunat pe Ioan Malița și i-ar fi spus că „se ocupă” de el, pe fondul unor neînțelegeri politice într-o comună din județul Arad.
Primarii PSD: „Nu sunteți vătaful județului Arad”
În scrisoarea deschisă, semnatarii critică modul în care susțin că europarlamentarul ar fi discutat cu primarul din Felnac și afirmă că acesta nu poate transforma un conflict politic într-o amenințare.
„Domnule Gheorghe Falcă, nu sunteți vătaful județului Arad! Noi, primarii PSD din județul Arad, protestăm public față de amenințarea și presiunile exercitate asupra unuia dintre colegii noștri.
Domnule Gheorghe Falcă, Nu puteți suna un primar ales și să-i spuneți că „vă ocupați” de el doar pentru că nu vă ies jocurile politice într-o comună. Nu puteți transforma frustrarea politică în amenințare și presiune.
Nu sunteți vătaful județului Arad. Primarii nu sunt subordonații dumneavoastră. Sunt aleși de oameni, răspund în fața comunităților lor și nu vă datorează nici ascultare, nici obediență. Astăzi este amenințat unul dintre noi. Mâine poate fi oricare alt primar care refuză să intre în jocurile dumneavoastră.”
Mesaj comun din partea primarilor PSD
Semnatarii afirmă că reacția lor este una comună și că situația nu îl privește doar pe primarul din Felnac.
„De aceea, reacția noastră este una comună și foarte clară: Nu ne puteți amenința. Nu ne puteți intimida. Nu puteți trata primarii județului Arad ca pe slugile dumneavoastră. Județul Arad nu este moșia nimănui. Politica se face prin vot, argumente și respect față de oameni. Nu prin telefoane de amenințare și formula „mă ocup eu de tine”.”
Primarii PSD susțin și că Ioan Malița s-ar număra printre cei care au contribuit politic la obținerea mandatului de europarlamentar de către Gheorghe Falcă.
„Iar primarului pe care l-ați sunat îi datorați cu atât mai mult respect cu cât este unul dintre oamenii care au muncit pentru ca dumneavoastră să obțineți mandatul de europarlamentar pe care îl aveți astăzi. Așa că există un gest simplu și decent pe care îl puteți face: Sunați-l din nou. De data aceasta, pentru a-i cere scuze.”

PSD. Sursa foto: dreamstime.com
Cine a semnat scrisoarea
Scrisoarea deschisă este semnată de 17 primari PSD din județul Arad: Sorin Ioan Dănilă, din Apateu, Nicolae Pavel Valea, din Archiș, Elena Luminița Toma, din Bârsa, Gabriel Faur, din Bârzava, Dorin Catana, din Brazii, Ioan Coșa, din Craiva, Ionică Marcel Lucoaie, din Dezna, Ioan Malița, din Felnac, Florin Pera, din Lipova, Adrian Țolea, din Livada, Dan Pocrișer, din Pâncota, Casian Petru Toma, din Pilu, Gheorghe Grad, din Secusigiu, Dorin Florea, din Șeitin, Alexandru Marius Damian, din Șiștarovăț, Emilia Ignișca, din Târnova, și Crina Miculiț, din Vărădia de Mureș.