Poluare masivă la graniţa României cu Ungaria! S-a aflat numele companiei care poartă vina

Poluare masivă la graniţa României cu Ungaria! S-a aflat numele companiei care poartă vina

Poluare masivă la graniţa cu Ungaria după ce apele poluate de la un perimetru minier închis au ajuns în râul Someș.

Poluare masivă la graniţa României cu Ungaria! S-a aflat numele companiei care poartă vina. La ora transmiterii acestei ştiri nu a fost semnalată mortalitate piscicolă.

Specialiștii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa monitorizează unda de poluare. Partea ungară a fost informată și este în alertă. În astfel de situaţii se aplică principiul „poluatorul plătește”.

Poluare masivă la graniţa României cu Ungaria

În acest caz, poluatorul este S.C. Explo Mining COAL S.R.L. şi va suporta toate cheltuielile aferente, cu respectarea legislației în vigoare.

Râul Băița poluat ieri cu ape de mină

„Sursa de poluare provine din debușarea apelor de mină din perimetrul minier Nistru–Câmpurele. Acestea au ajuns, prin galeria minieră, mai întâi în râul Băița, apoi în râul Lăpuș și în Someș.

Acest eveniment a avut loc în urma colectării unei cantități semnificative de apă provenite din precipitațiile înregistrate în județul Maramureș în ultimele luni.

Specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Maramureș au efectuat analize ale probelor de apă prelevate din râurile Băița, Lăpuș și Someș. Rezultatele sunt caracteristice apelor de mină. Acestea indică depășiri ale valorilor normale la indicatorii de calitate, respectiv la metale (fier, mangan, cupru, zinc)”, au notat jurnaliştii de la gazetanord-vest.ro.

În cursul serii de miercuri și joi, specialiștii SGA Satu Mare au prelevat probe de apă din râul Someș, în secțiunea Satu Mare. Ieri, Inspecția Bazinală de Apă a trasat 3 măsuri obligatorii pentru poluator:

să ia toate măsurile pentru diminuarea și eliminarea poluării; depoluarea și igienizarea imediată a malurilor și a albiei majore a cursului de apă Băița; să monitorizeze calitatea apelor de mină care ajung în cursul de apă.

S-a aflat numele companiei care poartă vina

Râul Someș, la Cicârlău, în județul Maramureș

Nu este prima oară când S.C. Explo Mining COAL S.R.L. este vinovată pentru poluarea apelor din zonă. În acest context, specialiștii Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa reiau avertismentele adresate permanent administratorilor de perimetre miniere. Aceştia sunt direct responsabili cu gestionarea închiderii şi ecologizării acestor zone.

„Apele de mină neepurate sau insuficient epurate, precum și iazurile de decantare reprezintă surse de risc major pentru calitatea cursurilor de apă.

În funcție de evoluția fenomenului de poluare, vom reveni cu informații suplimentare”, a mai notat gazetanord-vest.ro.

explicaţie foto: Râul Someș, la Satu Mare, județul Satu Mare

Ne puteți urmări și pe Google News