Planta pentru care poți primi amenzi de 5.000 de lei. Crește pe orice teren din România

Planta pentru care poți primi amenzi de 5.000 de lei. Crește pe orice teren din România Sursa foto: EVZ

O banală planta, care se poate dezvolta în orice mediu, poate aduce proprietarilor de terenuri pe care se dezvoltă amenzi usturătoare. Autoritățile dau amenzi care pornesc de la 5.000 de lei. Legislația în vigoare interzice cultura acestei plante, iar cei ce dețin terenuri trebuie să se asigure că nu crește accidental.

Primăvara este sezonul în care se produc alergii, iar multe persoane se pot îmbolnăvi din cauza polenului care se răspândește în aer, de la anumite plante. Ambrozia, în ciuda numelui care duce cu gândul la hrana zeilor, este o plantă foarte periculoasă pentru cei sensibili, provocând probleme mari de sănătate.

Din ce în ce mai multe persoane dezvoltă alergii, la această plantă, care se pot transforma în astm, iar acest lucru au determinat autoritățile să ia măsuri. În acest sens a fost promovată o lege care obligă proprietarii de terenuri, fie că sunt persoane fizice sau companii, să distrugă ambrozia, acolo unde aceasta se dezvoltă. Acest lucru se face anual, înainte ca plantele să se dezvolte și să pună probleme.

Legea nr. 62/2018 îi obligă pe proprietarii de terenuri ca până pe 30 iunie, an de an, să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia. Măsurile sunt necesare „pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei care nu se conformează sunt pasibili de amenzi care pornesc de la 750 de lei și pot ajunge până la 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, și de la 5.000 de lei  până la 20.000 de lei pentru persoanele juridice. Sancțiunile sunt foarte mari dat fiind pericolul pe care îl prezintă planta. Periodic, autoritățile, fie că este vorba despre Garda de Mediu sau despre poliția locală, fac verificări în zonele în care se știe că s-ar putea dezvolta ambrozia și iau măsuri împotriva celor care nu respectă legea.

Sursa foto. EVZ

Ambrozia, responsabilă pentru majoritatea alergiilor

Ambrozia este o planta extrem de periculoasă pentru persoanele alergice, numărul celor care au de suferit din cauza ei ajungând la aproximativ 500.000. Este la fel de mare precum al celor care suferă de diabet zaharat. Cei care sunt alergici la polenul de ambrozie pot dezvolta rinoconjunctivită, o afecțiune care duce la astm dacă nu este tratată la vreme.

Specia de ambrozie cea mai răspândită în țara noastră, responsabilă pentru marea majoritate a alergiilor românilor este „Ambrosia artemisiifolia”, cunoscută popular sub denumirea de „iarbă de paragină”.

Polenul este răspândit de vânt și este insesizabil, astfel că nu poate fi evitat decât prin purtarea unei măști de protecție sanitară. Răpândirea se face prin intermediul curenților de aer, a vântului, iar o singură plantă poate elibera miliarde de particule de polen si pana la 30.000 de semințe.