Petrolier atacat cu drone în largul coastelor siriene. Trei oameni au murit

Petrolier atacat cu drone în largul coastelor siriene. Trei oameni au murit

Un petrolier iranian a fost, sâmbătă, ţinta unui atac în apropierea coastelor Siriei, care a făcut trei morţi şi a lovit unul din rezervoarele sale, primul de acest fel de la începutul războiului în ţară.

Anunțul a fost făcut de o organizaţie neguvernamentală siriană.

Atacul nu a fost încă revendicat

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul la Londra şi care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, nu a fost în măsură să precizeze imediat originea atacului care nu a fost revendicat.

„În momentul atacului, petrolierul iranian care venea din Iran era staţionat nu departe de portul (sirian) Banias", a declarat pentru AFP directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane. „Cel puţin trei sirieni au fost ucişi, dintre care doi membri ai echipajului".

Directorul OSDO a spus că nu ştie „dacă a fost un atac israelian", în contextul în care ce Israelul a vizat în mod repetat poziţiile Iranului în Siria, ţară vecină cu statul evreu şi aflat în război din 2011.

Republica Islamică Iran, care ajută militar regimul Bashar al-Assad în Siria, este un duşman al Israelului. Tensiunile sunt foarte puternice între cele două ţări şi în urmă cu circa zece zile Iranul a acuzat Israelul de "sabotaj" la uzina sa de îmbogăţire a uraniului din Natanz.

Petrolierul a fost cel mai probabil ţinta unui atac cu drone

La Damasc, Ministerul Petrolului, citat de agenţia oficială de presă Sana, a afirmat că „un incendiu a izbucnit într-unul dintre rezervoarele" unui petrolier neidentificat „după ce a fost probabil ţinta unui atac cu drone", în largul portului Banias (vest). Incendiul este „sub control", potrivit ministerului.

Este primul atac de acest fel de la începutul războiului din Siria, potrivit OSDO.

Învecinat cu Siria, Israelul a efectuat din 2011 sute de lovituri, inclusiv folosind drone, împotriva poziţiilor puterii siriene şi aliaţilor săi, a trupelor iraniene şi luptătorilor Hezbollahului libanez, un alt duşman declarat al statului evreu.

Israelul spune că încearcă să împiedice Iranul să se implanteze în Siria. Armata israeliană a recunoscut public rareori loviturile sale din Siria, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News