Pensiile de serviciu în octombrie 2025. Cine depășește 25.000 de lei pe lună
- Emma Cristescu
- 30 noiembrie 2025, 17:48
Pensie. Sursa foto: Arhiva EVZNumărul românilor care primesc pensii de serviciu a continuat să crească în luna octombrie 2025, potrivit statisticilor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). În total, erau înregistrate 11.786 de persoane, cu 27 mai multe faţă de luna precedentă.
Pensii de serviciu, în creștere
Dintre acestea, 7.845 beneficiau de pensia calculată pe baza contribuţiilor din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS), restul fiind completate din bugetul de stat.
Categoria care rămâne, de departe, cea mai numeroasă este cea a magistraților. În baza Legii 303/2022, 5.755 de procurori și judecători retrași din activitate primeau pensii de serviciu, dintre care 2.555 aveau și componenta contributivă.

pensiile magistraților / sursa foto: dreamstime.com
Pentru acest grup s-a consemnat și cea mai mare pensie medie, depășind 25.000 de lei lunar. Potrivit datelor CNPP, cuantumul mediu era de 25.408 lei, format din 7.513 lei din BASS și o suplimentare consistentă de la bugetul de stat, în valoare de 22.235 lei.
Cât primesc funcționarii publici parlamentari
În rândul diplomaților, acoperiți de Legea 216/2015, 795 de persoane au beneficiat în octombrie de pensii de serviciu, majoritatea – 690 – având partea contributivă din BASS. Pensia medie la această categorie a fost de 6.910 lei, dintre care 3.003 lei reprezintă suplimentarea de la stat.

Pensii. Sursa foto: Facebook/ BNS
Funcţionarii publici parlamentari retraşi din activitate, în temeiul Legii 215/2015, însumau 873 de beneficiari, iar 654 dintre ei aveau pensie calculată şi din contribuţii. Media lunară în cazul lor a fost de 6.215 lei, din care 3.520 lei proveneau din bugetul de stat.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist, încadrat în prevederile Legii 83/2015, însuma 1.339 de pensionari. Toți primeau pensia contributivă din BASS, însă media lunară depășea considerabil alte categorii: 13.082 lei, dintre care 8.025 lei suportate de stat.
Câți primesc pensii de serviciu la Curtea de Conturi
La Curtea de Conturi, în baza legislației specifice instituției, erau înregistrate 678 de persoane cu pensii de serviciu. Media raportată a fost de 10.317 lei, cota provenită din bugetul public ridicându-se la 2.408 lei.
Un alt grup numeros este cel al personalului auxiliar din instanțe și parchete, aflat sub incidența Legii 130/2015. Aici figurau 2.346 de beneficiari, 1.924 având parte contributivă. Pensia medie era de 7.055 lei, cu 4.320 lei acoperiți de bugetul de stat.