Pe urmele unei anchete EvZ. Ministerul Sănătăţii a sesizat Centrul Anticorupţie în cazul apei contaminate cu amoniac la Logăneşti

Pe urmele unei anchete EvZ. Ministerul Sănătăţii a sesizat Centrul Anticorupţie în cazul apei contaminate cu amoniac la LogăneştiLogăneşti, Republica Moldova/Sursa foto: EvZ

Republica Moldova. Ministerul Sănătăţii de la Chişinău a sesizat Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) în cazul livrării apei contaminate cu amoniu pentru locuitorii satului Logăneşti, raionul Hânceşti.

Este vorba de apa livrată prin apeductul construit din fonduri europene, despre care Evenimentul Zilei a publicat ancheta „Apă otrăvită din fonduri europene pentru 4000 de basarabeni” încă în aprilie 2024.

Amintim că Regia Apă-Canal Hânceşti a emis un avertisment că apa potabilă de la Logăneşti este contaminată şi nu poate fi folosită nici pentru igienă personală.

Sesizarea Ministerului Sănătăţii

În sesizarea adresată CNA, semnată de ministrul Sănătăţii Alexandru Casnaş, este solicitată investigarea circumstanţelor eliberării autorizaţiei sanitare şi a supravegherii calităţii apei în sistemul de alimentare cu apă a satului Logăneşti în perioada 2024-2026.

Deşi a avut loc o ancheă disciplinară şi au fost aplicate sancţiuni disciplinare, Ministerul Sănătăţii consideră că este nevoie de o anchetă efectuată în afara instituţiei.

După cum a scris Evenimentul Zilei în aprilie 2024, documentele relevă rezultate de laborator neconforme, inclusiv depăşiri repetate ale concentraţiei de amoniu şi neconformităţi microbiologice, divergenţe în unele rezultate ale investigaţiilor, precum şi lacune privind trasabilitatea probei la etapa autorizării.

Amintim că în investigaţia efectuată de EvZ a fost prezentat rezultatul unei analize independente efectuată la Institutul de chimie, comentat de un inginer chimist. Specialistul a declarat că apa livrată prin apeductul nou construit la Logăneşti prezintă un mare pericol pentru sănătate.

Totodată, rezultatul de laborator al Agenţiei Naţionale Sănătate Publică arăta că apa corespunde tuturor parametrilor şi nu există niciun pericol pentru sănătate.

Autorizaţie retrasă şi o persoană demisă

Sursele EvZ au comunicat că au fost efectuate analize repetate a apei livrată prin apeductul de la Logăneşti şi s-a constatat că este nocivă pentru sănătate. Rotodată, a fost retrasă autorizaţia sanitară. Din această cauză a fost sistată activitatea grădiniţei din localitate.

Aceleaşi surse mai spun că un funcţionar implicat în eliberarea autorizaţiei neconforme a fost demis. În acelaşi timp, cazul apei contaminate de la Logăneşti este investigat şi de alte instituţii de la Chişinău.

Menţionăm că, după avertismentul Regiei Apă-Canal Hânceşti, câteva persoane din anturajul primarului din localitate au încercat să convingă consumatorii din sat că apa nu orezintă niciun pericol pentru sănătate.

Ce au descoperit jurnaliştii de la Evenimentul Zilei

În ancheta publicată de EvZ în 2024, se arăta că peste patru mii de locuitori din stul Logăneşti au fost puşi în situaţia de a consuma apă cu amoniac şi alte substanţe nocive, care afecta la greu sănătatea.

Autorităţile locale au dat în exploatare un apeduct cu apă „potabilă”, pentru care s-au cheltuit aproape 10 milioane de lei (peste 528.000 euro).

Mai multe analize au arătat că apa nu este bună pentru consum, însă autorităţile locale au mers la orice pentru a convinge locuitorii din Logăneşti că au cea mai bună apă.

În ciuda eforturilor Primăriei Logăneşti, la mai puţin de trei luni după ce a fost dat apeductul în exploatare, Agenţia Naţională pentru Suguranţă Alimentară (ANSA), a interzis consumul apei din apeduct şi obligat administraţia locală să asigure şcoala şi grădiniţa cu apă îmbuteliată.

Proiectul din Logăneşti a fost finanţat de către Fondul naţional pentru dezvoltare regională.

Cuantumul Fondului este de 1% din veniturile bugetului de stat, aprobat prin Legea bugetului de stat pentru anul respectiv. În Fond se regăsesc şi alte mijloace financiare din sectorul public şi din cel privat la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Precum şi mijloacele oferite prin programele de asistenţă ale Uniunii Europene.

Apă de pe locul unde a fost o fermă de vaci

Primăria din Logăneşti a ales pentru sondele de apă teritoriul unei foste ferme de vite. Oamenii din sat spun că pe acest loc, timp de cel puţin 30 de ani, a fost un depozit de furaje. Şi că în perioada sovietică acestea erau tratate cu amoniac pentru a evita rozătoarele.

Mai mult, în imediata apropiere, se regăseşte şi în prezent o fermă de vite şi nu este exclus ca deşeurile de acolo să contamineze izvoarele subterane.

Întreprinderea Vipart Plus SRL, care a câştigat, în octombrie 2022, licitaţia pentru construcţia apeductului, a trimis probele de apă din viitoarele sonde la un laborator privat, înainte să înceapă lucrările. Rezultatele au arătat că apa conţine un nivel ridicat de amoniac şi nu poate fi folosită ca potabilă sau în alimentaţie.

Totuşi, cu acordul Primăriei Logăneşti, sondele au fost săpate anume în acel loc.

Consilierii locali au declarat, sub protecţia anonimatului, că primarul Valentin Danu ar fi insistat pentru acel loc din considerente economice. În apropiere se află liniile de înaltă tensiune şi nu trebuie mijloace suplimentare pentru conectarea la energia electrică. Totodată, izvoarele cu apă se află la o adâncime de până la o sută de metri.

Dar cel mai mult, edilul a economisit din timp, deoarece în mai puţin de un an urma să aibă loc alegeri locale. Şi trebuia să convingă oamenii din sat că trebui să fie reales pentru încă patru ani.