„Știți care este culmea ridicolului? Sunt surprinsă de fiecare dată, când instanța îmi prelungește măsura controlului judiciar, pentru  anu lua legătura cu martorii, dar procurorii mă scoteau din arest și mă puneau să mă întâlnesc cu martora denunțătoare la ei în birou, pe care ar trebui acum să n-o influențez. Deci vă dați seama câte lucruri urâte mi s-au putut întâmpla mie. Și pentru asta am decis să ies și să nu mai tac”, a declarat Ana Amria Pătru, în emisiunea 100 de Minute, de la Antena 3.
 
Ana Maria Pătru spunea, într-un interviu acordat jurnalistului Dan Andronic, pentru EvZ, că procurorii i-au solicitat denunțuri împotriva lui Liviu Dragnea şi Sebastian Ghiţă.
 
Totodată, Pătru a subliniat că cel care a constrâns-o să facă denunțurile împotriva unor lideri politici a fost avocatul impus de denunţătoarea Irina Socol, fondatoarea companiei Siveco.
 
"Prietena mea, denunţătoarea Irina Socol, şi avocatul Ovidiu Bulai, care mi-a fost impus, fiind determinată să renunţ la avocaţii pe care-i aveam angajaţi, plătit de ea, mi-au solicitat să fac denunţuri împotriva mai multor oameni politici, aceasta fiind condiţia pentru a-mi revedea copilul”, a declarat fosta șefă AEP.
 
„Avocatul Ovidiu Bulai, plătit de Irina Socol, mi-a spus în clar că arestarea mea se dovedeşte o lovitură la adresa PSD, deşi eu niciodată nu am făcut parte din acest partid şi nu am făcut vreodată jocurile vreunui partid. Avocatul mi-a cerut să-i denunţ pe Liviu Dragnea şi Sebastian Ghiţă, pe acesta din urma văzându-l doar de două ori în viaţa mea. Am fost întrebată şi de Victor Ponta, dar şi ei ştiau că nu sunt apropiată în vreun fel de fostul prim-ministru”, a precizat Ana Maria Pătru.
 
 
„Prietena mea, denunţătoarea Socol, a fost invitată, pe perioada cât am fost arestată preventiv, de câteva ori la DNA Ploieşti pentru a se întâlni şi discuta cu mine. Eu eram scoasă din arest şi dusă la aceste discuţii, la care participau: avocatul pe care am fost determinată să-l angajez, uneori, avocata ei şi poliţiştii DNA, întotdeauna, precum şi procurorul care se ocupa de instrumentarea cazului, acesta supervizând discuţiile", declara Ana Maria Pătru, în interviu.