Paste cu pui și sos de smântână. Vor fi apreciate de întreaga familie

Paste cu pui și sos de smântână. Vor fi apreciate de întreaga familie Sursa foto: Dreamstime.com

Atunci când nu știi ce preparat să incluzi în mediul zilei, pastele sunt întotdeauna varianta salvatoare. Acestea pot fi servite ca un prânz delicios, dar pot constitui și o cină ideală pentru întreaga familie. Iată cât de rapid le poți pregăti.

După mesele de sărbători, majoritatea românilor înlocuiesc carnea de porc cu cea de pui sau curcan. În funcție de preferințe, ambele variante pot fi folosite în prepararea acestor paste cu sos cremos de smântână.

Paste cu pui și smântână

Pentru a pregăti una dintre cele mai simple rețete de paste vei avea nevoie de câteva ingrediente. Indiferent de forma pastelor pe care alegi să le folosești în această rețetă, rezultatul final va fi la fel de spectaculos.

  • 400 grame piept de pui/curcan;
  • 300 grame paste fusili/penne;
  • o ceapă;
  • 200 ml smântână pentru gătit;
  • 80 de grame de cașcaval
  • sare și piper;
  • pătrunjel verde(opțional).

Mod de preparare

Pastele se pun la fiert în apă cu sare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Separat, se curăță ceapa și se toacă mărunt. De asemenea, pieptul de pui sau curcan se taie în bucăți mici sau fâșii. Toate se pun la călit în ulei de măsline. După ce pieptul de pui și ceapa s-au înmuiat, peste acestea se adaugă smântâna pentru gătit, iar tigaia se acoperă cu un capac. Ingredientele vor fierbe la foc mic până la îngroșarea sosului.

Paste cu pui și sos de smântână. Vor fi apreciate de întreaga familie

Paste la cuptor. Sursa foto: Dreamstime.com

După 10-12 minute de fierbere, sosul cremos poate fi adăugat peste paste.  Cașcavalul ras se poate adăuga la final.

Pentru un plus de gust, dar și pentru a obține un alt aspect al pastelor, acestea se pot gratina la cuptor. După prepararea lor, acestea se transferă într-un vas rezistent termic și se introduc la cuptorul încins la 200 de grade. După 3-4 minute la cuptor, deasupra preparatului se va forma o crusta aurie.

Paste cu pui și sos de smântână. Vor fi apreciate de întreaga familie

Paste cu ros roșu. Sursa foto: Dreamstime.com

Paste cu piept de curcan și sos roșu

O altă variantă de cină rapidă poate fi pregătită în mai puțin de 30 de minute. Pentru această rețetă vei avea nevoie de:

  • 350 grame piept de curcan;
  • 250 de grame de paste;
  • sos de roșii;
  • o ceapă;
  • un ardei roșu;
  • sare, piper.

Pastele se pun la fiert în apă cu sare. Între timp, ceapa și ardeiul roșu se curăță și se toacă mărunt. Carnea de curcan se taie bucăți și se pune la călit alături de ceapa și ardeiul roșu. Peste acestea se toarnă sosul de roșii, iar tigaia se acoperă cu un capac. După ce sosul scade, peste acesta se adaugă și câteva linguri din apa în care au fiert pastele. Cu ajutorul acestui truc, sosul va deveni cremos. La final, sosul roșu se toarnă peste paste și se amestecă totul. Pastele cu piept de curcan și sos roșu pot fi servite și reci.