Pașii necesari pentru înființarea unei firme în 2026. Cine nu poate deveni patron
- Mădălina Sfrijan
- 16 aprilie 2026, 08:31
laptop. Sursa foto: Freepik
Înființarea unei firme în România poate părea complicată, însă respectarea pașilor corecți face procesul mult mai accesibil. Cele mai comune tipuri de societăți sunt SRL-urile și societățile pe acțiuni (SA), dar legislația permite și alte forme juridice, precum societăți în nume colectiv sau în comandită. Conform Legii societăților 31/1990, persoanele care au antecedente penale legate de gestiune frauduloasă, abuz de încredere sau infracțiuni financiare nu pot înființa firme.
Pașii principali pentru înființarea unei firme
„Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 143 - 145 din Legea nr. 85/2006”, potrivit Art 6 din Legea societăților.
Primul pas este rezervarea denumirii firmei. Aceasta se poate face online sau direct la Registrul Comerțului și trebuie să fie originală, fără asemănări cu alte firme existente. Unele cuvinte sunt interzise sau pot fi utilizate doar cu aprobări speciale, cum ar fi „universitate”, „național” sau „institut”.
Următorul pas este alegerea codurilor CAEN corespunzătoare activităților pe care firma le va desfășura imediat sau în următorii ani. Este important de reținut că un cod CAEN introdus în actul constitutiv nu conferă automat dreptul de a desfășura activitatea; pentru fiecare domeniu este nevoie de autorizațiile și avizele specifice.

Registrul Comerțului. Sursa Foto: Arhiva EVZ
Stabilirea sediului firmei și încheierea contractului de închiriere sau comodat reprezintă un alt pas esențial. Dacă activitatea se desfășoară într-un apartament, este necesar acordul vecinilor și al asociației de proprietari.
Redactarea actului constitutiv, completarea declarațiilor obligatorii și depunerea tuturor documentelor la Registrul Comerțului sunt etape finale. Printre acestea se numără declarațiile privind beneficiarii reali, administratorii și asociații, precum și dovada rezervării denumirii și contractele legate de sediul social.
Costuri și termene
Costurile pentru înființarea unei firme diferă în funcție de modul în care alegi să gestionezi procedura. Rezervarea denumirii firmei este gratuită, în timp ce întocmirea actului constitutiv poate fi realizată personal sau cu ajutorul unui avocat, al cărui onorariu poate ajunge la 1.200 de lei. La acestea se adaugă taxele pentru Registrul Comerțului, care pornesc de la aproximativ 150 de lei.
Proiectul de lege 246/2025, adoptat de Parlamentul României pe 18 noiembrie 2025, a adus modificări importante în Legea societăților (Legea nr. 31/1990) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026. Noile prevederi stabilesc un capital social minim de 500 de lei pentru SRL-urile nou înființate și impun majorarea capitalului social la 5.000 de lei pentru societățile cu o cifră de afaceri netă de peste 400.000 lei.
Timpul necesar pentru înființarea unei firme variază în funcție de documentele depuse și de eventualele probleme care apar. În general, procedura durează între 3 zile și două săptămâni.
După înființarea firmei
Imediat după înființare, este recomandat să se deschidă un cont bancar pentru societate, să se angajeze un contabil și să se achiziționeze registrele și echipamentele necesare desfășurării activității.
UE simplifică pașii pentru înființarea unei firme: antreprenorii vor putea deschide o companie în 48 de ore, online
Uniunea Europeană pregătește un sistem care va le va permite antreprenorilor să înființeze o companie în orice stat membru al blocului comunitar în doar 48 de ore, integral online. Proiectul, denumit EU Inc., urmărește să creeze o structură unică de companie europeană, cu reguli clare și uniforme, aplicabile în toate cele 27 de state membre.
Această inițiativă va elimina barierele administrative existente între țări, facilitând operațiunile transfrontaliere și accesul antreprenorilor la o piață de sute de milioane de consumatori. Sistemul va permite, de asemenea, o mai mare ușurință în atragerea de finanțări și investiții la nivel european.
Prin introducerea EU Inc., companiile inovatoare și startup-urile vor putea să-și înregistreze rapid afacerea, fără a mai fi nevoie de proceduri complicate sau de deplasări în străinătate. Această măsură se înscrie într-un efort mai amplu al Uniunii Europene de a integra piețele și de a stimula creșterea economică prin simplificarea regulilor pentru mediul de afaceri.
„Vom propune în curând cel de-al 28-lea regim al nostru. Scopul final este crearea unei noi structuri de companie cu adevărat europene. O numim EU Inc., cu un set unic și simplu de reguli care se vor aplica fără obstacole în întreaga noastră Uniune. Astfel, afacerile vor putea opera mult mai ușor între statele membre. Antreprenorii noștri, companiile inovatoare vor putea înregistra o firmă în orice stat membru în termen de 48 de ore, integral online”, a afirmat Ursula von der Leyen.