Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului la alimente. Urmează să expire la sfârșitul lunii iunie
- Bianca Ion
- 5 iunie 2026, 21:35
Alimente. Sursa foto: David Izquierdo | Dreamstime.com
Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat miercuri prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază până la sfârșitul anului 2026, la propunerea UDMR. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, care susține că măsura este necesară pentru a limita impactul inflației asupra bugetelor familiilor.
Plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare de bază ar putea rămâne în vigoare și după 30 iunie 2026. Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a anunțat că a solicitat prelungirea măsurii până la sfârșitul anului, iar propunerea a primit deja vot favorabil în Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților.
Tanczos Barna: Am cerut prelungirea plafonării adaosului la alimentele de bază
Ministrul a explicat că UDMR a susținut constant continuarea acestei măsuri, în contextul în care inflația continuă să afecteze puterea de cumpărare a populației.
„Am cerut prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârşitul anului. UDMR a susţinut constant în ultimii ani că, atât timp cât inflaţia ridicată continuă să pună presiune asupra bugetelor familiilor, plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază trebuie menţinută”.

Sursa foto: Facebook/Tanczos Barna
Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului la alimente
Potrivit ministrului, propunerea formulată de UDMR a fost aprobată în Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților. Astfel, termenul de aplicare ar urma să fie extins până la finalul anului, în loc să expire la sfârșitul lunii iunie.
„Astfel, plafonarea adaosului comercial va continua să contribuie la limitarea creşterii preţurilor la alimentele de bază. Le mulţumesc colegilor deputaţi UDMR şi membrilor comisiei pentru sprijinul acordat! Sper ca şi plenul Camerei Deputaţilor să aprobe această prelungire, astfel încât familiile să poată cumpăra şi în continuare, până la sfârşitul anului, produsele alimentare esenţiale la preţuri mai mici”.
Pentru a intra în vigoare, prelungirea trebuie să fie aprobată și de plenul Camerei Deputaților.
Ce alimente sunt vizate de plafonarea adaosului comercial
În prezent, măsura este aplicabilă până la 30 iunie 2026 și vizează o serie de produse alimentare considerate esențiale pentru consumul populației.
Lista include pâine albă simplă, lapte de consum, brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu de vacă, făină albă de grâu, mălai, ouă de găină calibrul M, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui și de porc, legume și fructe proaspete vrac, cartofi albi, zahăr alb tos, smântână, unt și magiun.