Pandemia face ravagii în Italia: 10.925 de noi infecții și 47 de decese

Pandemia face ravagii în Italia: 10.925 de noi infecții și 47 de decese

Vești proaste din Italia, țara în care trăiesc milioane de români. Numărul cazurilor de îmolnăvire cu Covid-19 continuă să crească. iată ce scrie ANSA,

Cazurile de COVID-19 în Italia sunt încă în creștere: 10.925 de noi infecții în ultimele 24 de ore, conform buletinului transmis de Ministerul Sănătății. Comparativ cu ziua de vineri, când s-au depășit 10.000 de cazuri (10.010), sâmbătă s-au înregistrat 915 în plus. Totodată, s-au înregistrat 47 de decese, în scădere față de cele 55 de vineri.

165.837 de teste într-o  singură zi

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 165.837 de teste, un nou record de la începutul pandemiei. Incidența cu numărul de cazuri pozitive (sâmbătă 10.925 în plus) este de 6,6%. Crește numărul persoanelor internate la Terapie Intensivă (+67), care acum sunt 705 în total. Sunt 6.617 de persoane internate (+439), în timp ce bolnavii aflați în izolare la domiciliu sunt 109.613 (+9.117). Czurile pozitive în prezent sunt 116.935 (+ 9.623). Decesele au atins cifra de 36.474 (+47). Pacienții vindecați sunt 249.127 (+1.255).

O nouă creștere a cazurilor pozitive, în Campania: 1.410 (1.343 asimptomatici, 67 simptomatici) comparativ cu cele 1.261 de cazuri precedente, din 14.704 de teste. Nu s-au înregistrat decese și sunt 74 de vindecați într-o singură zi, potrivit datelor din buletinul de sâmbătă transmis de Unitatea Regională de Criză pentru implementarea măsurilor de prevenire și gestionare a urgenței epidemiologice de COVID-19. Totalul cazurilor pozitive este de 24.443 de unități, în timp ce totalul testelor este de 751.931. Paturile ocupate la Terapie Intensivă sunt 75 din 110 în total, paturile de spital ocupate sunt 817 din 840 în total.

Cresc internările în Terapie Intensivă

 

Sunt 2.664 de noi cazuri pozitive în Lombardia, cu 29.053 de teste efectuate, pentru un procent egal cu 9,1%, în creștere față de vineri (7,9%), când erau 2.419 de infectați cu 1.500 de teste în plus. Sunt 13 decese pentru un total de 17.057 de morți în regiune de la începutul pandemiei. Cresc atât internările în Terapie Intensivă (+25, 96), cât și cele din alte secții (+109, 943). Milano este încă provincia cea mai afectată, cu peste jumătate din cazuri (1.388, dintre care 634 în orașul Milano), dar sunt în puternică creștere și Monza și Brianza (286), Varese (218) și Como (171), trei provincii care au avut foarte puține cazuri în primul val de coronavirus.

https://www.ansa.icanale_saluteebenessere/notizie/sanita/2020/10/17/covid-i-dati-del-17-ottobre-ancora-casi-in-aumento-10.925.-i-decessi-sono-47_32169b6f-9452-4e48-bb8c-2b1f28c12cc4.html 

Traducerea:Rador

Anunț de ultimă oră. Ministrul Educației spune când se închid școlile. UPDATE

Momente de groază la spital. S-a „pedepsit” crunt pentru că și-a îmbolnăvit familia

Ne puteți urmări și pe Google News