Palatul din Aviatorilor, pregătit pentru Iohannis, rămâne gol. Licitație cu garanție de 70.000 de euro

Palatul din Aviatorilor, pregătit pentru Iohannis, rămâne gol. Licitație cu garanție de 70.000 de euroSursa foto: captură video

Vila Bulevardul Aviatorilor nr. 86, care inițial  ar fi fost pregătită pentru fostul  președinte Klaus Iohannis, nu-și găsește chiriași.  Licitația organizată de Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) s-a încheiat fără nicio ofertă valabilă.

Imobilul, modernizat recent cu peste 13,8 milioane de lei și pregătit inițial ca posibilă reședință oficială pentru un fost președinte al României, nu a putut fi închiriată la prețul de pornire stabilit la 35.000 de euro pe lună.

Cine participă la licitațiea vilei din Aviatorilor trebuie să depună 70.000 de euro

Potrivit profit.ro, termenul limită de înscriere a fost 14 noiembrie, însă niciun dosar complet nu a fost depus. Participarea presupunea o garanție de 70.000 de euro, iar dosarul de licitație costa 1.000 de lei plus TVA. În lipsa ofertelor, RA-APPS a anunțat deja organizarea unei noi licitații pentru vila de lux.

Vila este formată din trei corpuri de clădire și o curte de peste 1.100 de metri pătrați, iar suprafața totală a imobilului este de aproximativ 915 mp. Recent, clădirea a fost clasificată pentru activități comerciale, ceea ce deschide posibilitatea folosirii sale și în scopuri private sau de business.

Valoarea imobilului în care ar fi trebui săs se mute Iohannis este de 14,46 milioane de lei

Carmen și Klaus Iohannis

Carmen și Klaus Iohannis la biserică. Sursa foto Captură video

Imobilul fusese propus prin hotărâre de guvern ca reședință oficială pentru foști șefi de stat, după o consolidare amplă justificată de starea avansată de degradare a clădirii construite în anii ’60. În spațiul public s-a speculat că vila ar fi fost pregătită pentru Klaus Iohannis la încheierea mandatului său, însă fostul președinte a negat că ar fi solicitat o astfel de reședință. Valoarea actualizată a imobilului este de 14,46 milioane de lei, iar RA-APPS.

Hotărâre secretă a Guvernului Ciucă

În august 2022, guvernul condus de Nicolae Ciucă a adoptat o hotărâre secretizată prin care imobilul din Aviatorilor și terenul aferent, de 1.110 mp, primeau oficial destinația de „reședință pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”. Documentul nu a fost făcut public la momentul respectiv.

În noiembrie 2024, sub guvernul condus de Marcel Ciolacu, hotărârea a fost desecretizată. Astfel, s-a confirmat că vila urma să fie utilizată ca reședință oficială pentru foști președinți ai României, așa cum fusese stabilit doi ani mai devreme. Chiar și după desecretizare, Nicolae Ciucă a declarat public că nu își amintește să fi semnat documentul.