Operațiune fulger în zori. DIICOT lovește puternic în clanurile interlope. Video

Operațiune fulger în zori. DIICOT lovește puternic în clanurile interlope. VideoPercheziții. Sursa foto: arhiva EVZ

O amplă operațiune împotriva grupărilor de trafic de persoane și de droguri este plină desfășurare, la această oră, în mai multe locații din țară. Polițiștii și procurorii DIICOT au descins la 457 de percheziții care vizează 47 de grupări implicate în astfel de infracțiuni.

Procurorii DIICOT şi lucrători din cadrul poliției și jandarmeriei efectuează miercuri dimineaţa 47 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate. Acestea sunt specializate în trafic de persoane şi de minori, prostituție, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranţi, criminalitate informatică, trafic de droguri şi infracţiuni împotriva patrimoniului cu consecinţe deosebit de grave.

Sunt vizate grupări infracționale din mai multe județe, între care, Arad, Timiș, Călărași și Constanța, dar și municipiul București. Anchetatorii susțin că în acest dosar, foarte amplu, este vorba de un prejudiciu de milioane de euro, proveniți din activități criminale.

„Acţiunea relevă preocuparea structurii specializate de a investiga în mod constant infracţiunile de trafic de persoane şi de minori, precum şi orice forme de exploatare a persoanelor vulnerabile, parte a eforturilor autorităţilor române de aplicare a legii, de a combate în mod eficient acest fenomen infracţional”, a transmis DIICOT într-un comunicat de presă, la scurtă vreme după declanșarea operațiunii.

Mai multe grupări sunt vizate de percheziții

Conform sursei citate, sunt vizate şi grupuri infracţionale implicate în săvârşirea altor fapte aflate în competenţa de investigare a DIICOT. Aceste grupări au activat pe teritoriul naţional sau cu componentă transfrontalieră.

În urma acestor percheziții se urmărește obținerea unor probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, precum şi identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.

„Perchezițiile au scopul de a obține probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor. Acțiunile urmăresc, în final, crearea unui climat optim de siguranță al cetățenilor și nu în ultimul rând protecția victimelor infracțiunilor”, se arată în comunicatul emis de DIICOT.

În cadrul operațiunii, procurorii DIICOT împreună cu polițiștii vor pune în executare un număr de 457 de mandate de percheziție domiciliară și 367 de mandate de aducere.

Un individ încătușat amenința procurorii cu...poliția

Odată cu comunicatul de presă, au apărut în spațiul public și imagini din cadrul operațiunii. Mașini speciale, cu girofarurile în funcțiune se pot vedea pe filmări, în timp ce se deplasează către obiectivele stabilite.

În alte imagini, polițiști și jandarmi înarmați până în dinți imobilizează persoanele aflate pe lista celor urmăriți și le încătușează.

Astfel, în timp ce puneau cătușele, un individ buimac, luat din pat, îi amenința pe mascații DIICOT cu poliția.

„Băi, chem Poliția! Chem Poliția!”.

Dosar de trafic de droguri la Arad

În contextul operațiunii declanșate de DIICOT în întreaga ţară, la Arad au loc 34 de percheziţii, în dosare de trafic de droguri de mare risc. Sunt vizate locații din municipiul Arad şi din localitatea Sântana.

În urma celor 34 de percheziţii din judeţul arad, 38 de persoane urmează să fie audiate la sediul DIICOT Arad.

Percheziţii într-un dosar de pornografie infantilă la Timișoara

În municipiul Timișoara, poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate au percheziţionat locuinţa unui bărbat de 38 de ani care racola tinere adolescente, de 15 - 16 ani, şi le convingea să se lase filmate în poziţii indecente. Imaginile erau transmise live, pe un chat al unei reţele sociale. Fetele provin din familii sărace, și acceptau să se lase filmate în schimbul unor sume modice. Pe de altă parte, bărbatul încasa cei mai mulți bani, pentru această activitate.

Tatăl uneia dintre fete a apelat la ajutorul Poliţiei, astfel că bărbatul a fost monitorizat mai mult timp. Cel puţin patru tinre vor fi audiate la sediul DIICOT Timişoara, dar şi bărbatul implicat în acest caz.

 

Ne puteți urmări și pe Google News