Omul din umbra lui Putin a plătit 20 de milioane de dolari fără să clipească. De unde a avut banii?

Omul din umbra lui Putin a plătit 20 de milioane de dolari fără să clipească. De unde a avut banii?

Serghei Roldugin, un personaj controversat în Rusia, nu se uită la finanțe atunci când vine vorba despre instrumente.

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Vladimir Putin, considerat a fi o „eminență cenușie”, la sfaturile căruia liderul de la Kremlin pleacă urechea, este Serghei Roldugin. În vârstă de 69 de ani, bărbatul este bun prieten cu președintele Rusiei și despre el s-a spus că administrează averea impresionantă a lui Putin.

În 2016, celebrul scandal Panama Papers a scos la iveală și faptul că Serghei Roldugin jonglase cu 2 miliarde de dolari cu ajutorul unor rețele de off-shore-uri. Jurnaliștii de la themoscowtimes au stat de vorbă cu misteriosul personaj care i-a făcut cunoștință lui Putin cu fosta soție și i-a botezat președintelui fiica cea mare.

Mai are o vioară de 12 milioane de dolari

Ne puteți urmări și pe Google News

Roldugin și-a achiziționat o vioară Stradivarius, realizată de celebrul Antonio Stradivari, în anul 1715, pentru care a plătit suma de 20 de milioane de dolari. El mai deține un asemenea instrument, de aceeași factură calitativă și care valorează 12 milioane de dolari.

Vioara Stradivarius pe care omul lui Putin a plătit o avere

Jurnaliștii de la sursa citată au contactat un important comerciant de instrumente muzicale. Este vorba despre britanicul Tim Ingles. Când  a aflat cât a plătit prietenul lui Putin pentru instrument, a rămas uluit. „Este posibil ca ăsta să fie cel mai mare preț plătit pentru o vioară Stradivarius”, a spus expertul. Roldugin a făcut achiziția în 2018, de la un vânzător din Elveția, după cum menționează sursa citată. Anul acesta el și-a mai cumpărat instrumente în valoare de 6,5 milioane de dolari.

O avere impresionantă băgată în instrumente

Conform datelor deținute de Serviciul Federal Fiscal din Rusia, Serghei Roldugin are instrumente foarte valoroase, care totalizează suma de 27,5 milioane de dolari. În discuția pe care jurnaliștii au avut-o cu Roldugin, aceștia au aflat că scopul acestor instrumente nu este acela de a zace în sefiuri. Ci sunt destinate celor mai valoroși muzicieni ruși, care au ocazia să-și arate virtuozitatea atunci când concurează la galele internaționale. Apropiatul lui Putin conduce fundația Casa Muzicii din Sankt Petersburg.

„Din ce în ce mai multe, astfel de instrumete sunt închise pentru totdeauna în spatele sticlei. Suntem, probabil, unii dintre ultimii locuitori ai planetei noastre care nu numai că pot vedea un Stradivarius, dar și îl și pot auzi”, a explicat violonistul Pavel Milyukov.

Cum de și-a permis Roldugin acest Stradivarius? „Parțial, cu bani de la filantropi, sponsori și guvern”, a explicat rusul.