Obținerea vizelor pentru SUA fără interviu, din 2 septembrie. Detalii de la Ambasada Americii
- Maria Dima
- 21 august 2025, 10:53
Sursa foto: pixabay. comCetăţenii români ale căror vize B1/B2 au expirat în ultimele 12 luni pot depune cererea pentru o nouă viză prin curier, fără a fi necesar un interviu , dacă îndeplinesc anumite criterii, anunță Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.
Comunicatul face noi precizări privind procesul de solicitare a vizelor, începând cu data de 2 septembrie 2025
Vize pentru SUA. Criteriile pentru scutirea de interviu

Sursa foto: Arhiva EVZ
Pentru a beneficia de scutirea de interviu, solicitantul trebuie să:
-depună cererea în termen de 12 luni de la expirarea vizei anterioare;
-fi avut cel puţin 18 ani la data eliberării vizei precedente;
-depună cererea în ţara de cetăţenie sau de reşedinţă;
-să nu fi avut anterior o solicitare refuzată sau să nu fi fost declarat neeligibil pentru viză.
Ambasada a precizat însă că, chiar dacă toate aceste condiţii sunt respectate, membrii Serviciului consular pot solicita totuşi un interviu, dacă consideră necesar.
Reguli suplimentare
Anterior, Ambasada SUA a avertizat că modificările aduse începând cu 2 septembrie 2025 limitează categoriile de persoane care pot solicita reînnoirea vizei fără interviu. Aceasta reprezintă o ajustare a procedurii aplicabile până acum și vizează eficientizarea procesului de solicitare a vizelor B1/B2.
„Solicitanții sunt încurajați să consulte informațiile oficiale disponibile pe site-ul Ambasadei SUA pentru detalii despre proces, tarife și documentele necesare”, a mai transmis Ambasada SUA.
Visa Waiver. Călătoriile fără viză în SUA, încă în așteptare
Programul Visa Waiver, care ar permite cetățenilor să călătorească în Statele Unite fără viză, a fost suspendat și este în așteptare. Ministerul Afacerilor Externe și oficialii români au precizat că încă mai sunt de pus la punct anumite aspecte, astfel că o dată concretă pentru eliminarea vizelor nu a fost anunțată.
Șefa diplomației române, Oana Ţoiu, a declarat că România trebuie să intre în programul Visa Waiver, fără să dea detalii concrete: „Suntem mai bine ca acum câteva luni, dar mai avem de reconstruit câteva punţi. Vom anunța progresul odată ce va fi finalizat, pentru că România a auzit de multe ori că intrăm în Visa Waiver de la oficiali, fără ca lucrurile să fie încheiate”.
În prezent, discuțiile continuă pe toate palierele necesare pentru implementarea programului, dar cetățenii români trebuie să aștepte confirmarea oficială înainte de a călători fără viză în SUA.