Programul Visa Waiver. Vești bune de la Ambasada SUA, se apropie momentul decisiv

Programul Visa Waiver. Vești bune de la Ambasada SUA, se apropie momentul decisiv Viză SUA.Sursa foto: Dreamstime.com

București. Ambasada SUA îndeamnă românii care dețin vize pentru Statele Unite să le reînoiască. Procedura, arată diplomații americani, implică anumite condiții, dar nu mai necesită susţinerea unui interviu.

În acest context, guvernul îi îndeamnă pe români să aplice pentru reînoirea vizelor, până pe 30 septembrie. Departamentul de Stat va proceda la evaluarea ratelor de refuz pentru statele incluse sau în proces de includere în Visa Waiver.

Ambasada SUA, îndemn pentru români

Pentru a beneficia de prelungirea vizei, fără să mai participe la interviu, solicitanții români trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Ambasada SUA a anunţat care sunt criteriile ce trebuie îndeplinite:

  • trebuie să fie cetățeni români;
  • trebuie să solicite aceeași categorie de viză care a expirat în ultimii patru ani sausă fie un solicitant care a fost intervievat și căruia i s-a aprobat o viză în orice categorie cu excepția celei de categoria B, care a expirat în ultimii patru ani;
  • viza este valabilă încă sau a expirat în ultimile 48 de luni;
  • nu au avut probleme cu legea penală;
  • au un pașaport valabil.

Conform procedurilor prezentate de Ambasada SUA, copiii sub 14 ani și persoanele care au împlinit 80 de ani pot solicita o viza fără să treacă printr-un interviu. Procedura nu impune ca aceste persoane să fi avut o viză înainte.

„Dacă îndepliniți toate aceste criterii, puteți solicita reînnoirea vizei prin intermediul paginii web a Ambasadei SUA, expediind documentele prin curierat. Pagina web vă va conduce prin procedura de solicitare pas cu pas. După trimiterea solicitării, Ambasada SUA va evalua eligibilitatea dumneavoastră, viza fiind aprobată sau veți fi invitat(ă) la un interviu daca este necesar”, se arată într-un comunicat de presă.

Vize SUA

Vize SUA. Sursa: Arhiva EVZ

Clarificări despre actualizarea vizelor

Programul de reînnoire a vizelor fără interviu, arată Ambasada SUA, permite solicitanților să economisească timp și bani. Cei care doresc să călătorească în America și întrunesc criteriile de eligibilitate sunt îndemnați să urmeze acești pași.

În acest context, un îndemn similar a venit și din partea purtătorului de cuvânt al Guvernului României, Mihai Constantin. El i-a îndemnat pe români să aplice pentru actualizarea vizelor de tip B1 sau B2 până pe 30 septembrie. După această dată, a precizat oficialul român, Departamentul de Stat American va demara procedurile de evaluare a datelor de refuz.

„Îndemnul este de a aplica până pe 30 septembrie pentru reînnoirea vizei de tip B1 sau B2 sau pentru eliberarea unei vize B1 sau B2 dacă deţineti deja orice alt tip de viză americană”, a precizat Mihai Constantin.

Conform legislației americane, un stat precum România, trebuie să se situeze la un nivel de refuz al vizelor sub 3%. Doar astfel, dacă este îndeplinit accest criteriu tehnic, la Ambasada SUA, țara noastră va fi inclusă în program. Iar românii vor putea călători în SUA, fără vize, într-un timp scurt.

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu. Sursă foto: Facebook

Ambasada SUA va anunța pe 15 octombrie rezultatul evaluării

Autoitățile americane vor încheia procesul de evaluare până pe 15 octombrie. La această dată vor fi anunțate statele pentru care vor fi ridicate vizele începând cu anul viitor. Pentru a-i determina pe români să aplice, astfel încât nivelul de refuz să scadă sub procentul impus, a fost demarată campania „Calificăm România”, destinată includerii în Programul Visa Waiver.

Românii se pot interesa despre informațiile și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pe un site dedicat, respectiv calificamromania.ro. Premierul Marcel Ciolacu recomandă românilor să-și actualizeze vizele pentru a coborî nivelul de refuz sub 3%.

„Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie. De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a afirmat prim-ministrul, în şedinţa de guvern.

Ne puteți urmări și pe Google News