Mâncare. Sursa foto: Dreamstime.com
Mihaela Bilic crede că, pe măsură ce populația lumii crește, oamenii vor mânca tot mai mult porumb, din cauza productivității ridicate a cestei plante.
Industria alimentară, în continuă schimbare
Pe măsură ce populația globală va crește, fiind estimată să ajungă la 10 miliarde de persoane în următoarele decenii, provocarea de a hrăni toți oamenii devine din ce în ce mai mare. În această situație, criteriile tradiționale legate de calitate sau gust par să fie eclipsate de prioritățile mai practice: randamentul agricol, sustenabilitate și eficiența energetică.
Industria alimentară, în continuă schimbare, se concentrează pe soluții care să ofere un număr mare de calorii pe unitatea de suprafață cultivată, la costuri reduse și cu rezultate rapide.
În acest context, conceptul de „mâncare a viitorului” câștigă tot mai mult teren, punând accent pe productivitate în detrimentul rafinamentului, iar ingredientele cu cel mai mare randament caloric devin preferințele producătorilor, scrie Cancan.
Inul, un potențial ingredient în mâncare
Porumbul, intens cultivat la nivel mondial, este un potențial îngredient în acest context. Cu o producție ce poate ajunge până la zece tone de boabe pe hectar, porumbul produce aproximativ 40 de milioane de calorii, suficiente pentru a hrăni 50 de persoane timp de un an. Cu toate acestea, pentru a ajunge la acest nivel de producție, este nevoie de foarte multă apă, pesticide și îngrășăminte chimie.

Sursa foto: Arhivă/EVZ
Pe de altă parte, culturile considerate sănătoase și ecologice, precum cele de in, chiar dacă sunt promițătoare din punct de vedere nutrițional, au un randament caloric mult mai scăzut. De exemplu, semințele de in, care sunt bogate în acizi grași Omega 3, produc doar 13 milioane de calorii pe hectar, suficiente pentru a hrăni aproximativ 17 persoane pe an.
Ce va conține „mâncarea viitorului”
Astfel, potrivit Mihaelei Bilic, ingredientul care va exista în „mâncarea viitorului” va fi uleiul de palmier.
„Un hectar de palmieri produce 6 tone de ulei, echivalent a 54 milioane de calorii, ce pot hrăni 75 de persoane timp de un an Concluzia? Palmierul este câștigător detașat la capitolul randament alimentar, așa că nu vă mirați dacă uleiul de palmier a devenit un ingredient prezent în majoritatea produselor…ieftin, mult și sățios! Din păcate exploatarea intensivă are impact negativ asupra mediului… dar asta nu pare să oprească pe nimeni
P. S. Apropo de uleiul de palmier din pufuleți, este cea mai stabilă grăsime la încălzire, deci nu vă speriați de ea, mai ales când e în cantitate mică. Dar da, nu este eco- friendly”, a scris aceasta.