O țară din Europa intră în „era șomajului în masă”. Inteligența artificială a redus locurile de muncă

O țară din Europa intră în „era șomajului în masă”. Inteligența artificială a redus locurile de muncăInteligenta artificială. Sursa: Andrey Popov | Dreamstime.com

Marea Britanie înregistrează pierderi nete de locuri de muncă ca urmare a extinderii inteligenței artificiale, impactul fiind mai sever decât în alte economii dezvoltate, arată o analiză recentă realizată de Morgan Stanley, citată de The Guardian. Datele indică faptul că firmele britanice au raportat, în ultimele 12 luni, o scădere netă a numărului de angajați de 8% din cauza utilizării AI, cel mai ridicat nivel dintre statele analizate, inclusiv Statele Unite, Japonia, Germania și Australia.

O țară din Europa intră într-o „eră a șomajului în masă”

Studiul a avut în vedere companii care folosesc inteligența artificială de cel puțin un an, din cinci sectoare-cheie: bunuri de larg consum și retail, imobiliare, transporturi, echipamente medicale și industria auto. Rezultatele arată că firmele din Marea Britanie au raportat o creștere medie a productivității de 11,5% datorită AI. Companiile din Statele Unite au obținut câștiguri de productivitate comparabile, însă, spre deosebire de Marea Britanie, au creat mai multe locuri de muncă decât au eliminat.

Potrivit datelor, angajații britanici sunt afectați în mod disproporționat de adoptarea inteligenței artificiale, în contextul unor costuri mai ridicate și al unei poveri fiscale care apasă suplimentar asupra pieței muncii.

Rata șomajului a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, pe fondul majorării salariului minim și al creșterii contribuțiilor sociale suportate de angajatori, factori care frânează angajările.

Un sondaj realizat de compania internațională de recrutare Randstad arată că peste un sfert dintre angajații din Marea Britanie se tem că locurile lor de muncă ar putea dispărea complet în următorii cinci ani din cauza inteligenței artificiale.

angajati generatia Z

angajati generatia Z. Sursa foto: Freepik

Inteligența artificială a redus locurile de muncă. Ce generații sunt în pericol

Cei mai îngrijorați sunt angajații tineri, în special din generația Z, care se tem de impactul AI și de capacitatea lor de adaptare. În schimb, baby boomers – născuți între 1946 și 1964 și aflați spre finalul carierei – se declară mai încrezători.

Companiile incluse în analiza Morgan Stanley au indicat că sunt cel mai dispuse să reducă posturile de început de carieră, care presupun între doi și cinci ani de experiență, în special pe piața britanică.

Apel la intervenție din partea mediului de afaceri

La începutul acestei luni, primarul Londrei, Sadiq Khan, a avertizat că inteligența artificială ar putea elimina un număr semnificativ de locuri de muncă în capitală și ar putea „deschide o nouă eră a șomajului în masă”.

În discursul său anual de la Mansion House, Khan a spus că Londra se află „în prima linie a schimbării”, având în vedere dependența sa de angajați din zona white-collar, în special din finanțe, industrii creative și servicii profesionale precum avocatura, contabilitatea, consultanța și marketingul.

Primarul a subliniat existența „unei datorii morale, sociale și economice” de a acționa pentru crearea de noi locuri de muncă care să le înlocuiască pe cele pierdute, avertizând că pozițiile entry-level și cele pentru juniori vor fi primele afectate.

Săptămâna trecută, Jamie Dimon, directorul general al JP Morgan, a declarat la Forumul Economic de la Davos că guvernele și companiile vor trebui să intervină pentru a sprijini angajații ale căror roluri sunt înlocuite de tehnologie, avertizând că lipsa unor măsuri ar putea conduce la tensiuni și tulburări sociale.

 

2
2