Ziua în care s-a făcut dreptate. Semnarea Tratatului de la Trianon, prin ochii unui român. Cum au reacționat maghiarii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Pentru neamul nostru, ziua de 4 iunie 1920 nu a fost o simplă dată în calendar, ci clipa în care istoria a îngenuncheat în fața adevărului axiomatic. După secole de suferință, umilințe și jertfe nenumărate, actul semnat în somptuosul Palat Marele Trianon de la Versailles a pecetluit juridic ceea ce marea adunare națională de la Alba Iulia proclamase deja cu 18 luni înainte.

Tratatul a confirmat frontiera României cu Ungaria și includerea în România a Transilvaniei, a unei mari părți din Banat, a Crișanei și a unei părți din Maramureș.

A fost deznodământul unui efort diplomatic titanic, purtat la Paris într-o atmosferă de tensiune extremă. Pentru a înțelege măreția și, deopotrivă, dramatismul acelei zile, trebuie să privim dincolo de textul rece al articolelor de tratat și să pătrundem în relatarea emoționantă a memoriilor vremii.

Trianon, triumful demnității și sfârșitul calvarului

În dimineața acelei zile de vară, delegația României, condusă de doctorul Ioan Cantacuzino și Nicolae Titulescu, alături de alți diplomați și experția intrat în Sala Galeriilor de la Trianon cu conștiința curată a celui care nu revendică pământuri străine, ci cere recunoașterea propriei vetre.

Anthropic cere o pauză globală în dezvoltarea AI. Ce îi sperie pe experții în inteligența artificială

Schimbare de trend pe piața imobiliară. Bucureștiul și Clujul conduc clasamentul chiriilor

În memoriile sale, marele diplomat Nicolae Titulescu avea să descrie mai târziu starea de spirit care l-a încercat în momentul în care a pus mâna pe toc pentru a semna documentul: „Semnând acest tratat, am avut sentimentul că pun o cărămidă la temelia României Mari, o temelie pe care s-a vărsat atâta sânge și s-au cheltuit atâtea suferințe. Nu a fost un act de răzbunare, ci un act de justiție istorică.”

Nicolae Titulescu. sursa: BCU Cluj

Pentru românul ardelean, care îndurase decenii de maghiarizare forțată și legi electorale restrictive, Trianonul a fost momentul în care a încetat să mai fie „tolerat” în propria țară. În presa vremii de la București și Cluj, entuziasmul era de nedescris.

Oamenii plângeau pe străzi, clopotele bisericilor ortodoxe și greco-catolice băteau la unison, iar slujbele de Te Deum adunau mulțimi uriașe. Se împlinea visul generației lui Avram Iancu și a memorandiștilor. Românii simțeau că, în sfârșit, Europa civilizată recunoștea realitatea demografică și voința suverană a majorității din Transilvania.

Perspectiva maghiară: „Nem, nem, soha!” și doliul unei națiuni

În deplin contrast cu explozia de bucurie din România, la Budapesta și în rândul delegației maghiare conduse de Ágost Benárd și Alfréd Drasche-Lázár, atmosfera era una de catastrofă națională. Pentru unguri, dezmembrarea Regatului Sfântului Ștefan a fost trăită ca o nedreptate strigătoare la cer, un traumatism psihologic colectiv care avea să marcheze profund mentalitatea maghiară pentru următorul secol.

În momentul în care s-a aflat că tratatul va fi semnat în termenii duri impuși de Antantă, în Ungaria s-a decretat doliu național.

La Budapesta, drapelele au fost coborâte în bernă, școlile și magazinele s-au închis, iar transportul public s-a oprit timp de zece minute în semn de protest tăcut. Ziarele au apărut cu chenar negru, iar pe străzi mii de oameni purtau banderole negre.

Trăirile ungurilor din acele clipe sunt cel mai bine surprinse în memoriile contelui Albert Apponyi, șeful inițial al delegației maghiare la conferința de pace, care a încercat până în ultima clipă să înduplece marile puteri prin celebrele sale discursuri în franceză, engleză și italiană.

Mesajul lui Apponyi

Ce transmitea Apponyi, maghiarilor din Transilvania: „Tratatul de la Trianon ne-a despărțit de frații noștri din Ardeal. Dar este natural că spontaneitatea frățească nu va putea fi înlăturată de niciun tratat și de nicio putere, pentru că este deținută de către forța culturii maghiare, de către tradițiile sfinte de un mileniu și de către cele mai înălțătoare legături sufletești, cu mai mare forță, decât dacă n-ar miza pe niște legături de oțel.

De altfel nici nu voiește să o despartă nimeni. Acesta n-a fost scopul conferinței de pace, al stăpânilor lumii și al niciunui stat. Să cultivăm deci aici ca și acolo cu răbdare spiritul unguresc, pe care l-am moștenit de la părinții noștri și va trebui să-l lăsăm urmașilor noștri. Îi îndemn pe frații dezlipiți de noi în viitor. Ci în întreg nu numai atenționez asupra datoriilor, de a păstra pe veci în suflet cultura ungurească și a cultiva limba ei, folosindu-se de toate drepturile, date de tratatul de pace.”

Sloganul „Nem, nem, soha!” (Nu, nu, niciodată!) a devenit strigătul de disperare al unei națiuni care refuza să accepte pierderea a două treimi din teritoriu și a aproape a două treimi din populație. Pentru ei, Trianonul nu era o reașezare etnică justă, ci o pedeapsă punitivă aplicată unei națiuni învinse.

Apponyi Albert - Credit foto: Wikipedia

Tratatul de la Trianon are 14 părți

Prima parte include Pactul Ligii Națiunilor (parte comună pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).

Partea a doua (articolele 27-35) definește frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în secțiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România și Ungaria).

În principiu, Tratatul consfințea includerea teritoriului Croației-Slavoniei (partea de nord a Republicii Croația) și Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, a Slovaciei și Ruteniei (azi: Republica Slovacia și, respectiv, Regiunea Transcarpatia din Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României și a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.

Partea a treia (articolele 36-78), intitulată „Clauze politice pentru Europa”, conținea o serie de clauze privind, pe de o parte, cadrul bilateral al relațiilor dintre Ungaria și statele vecine, recunoașterea unor clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispoziții referitoare la cetățenie, protecția minorităților naționale.

În Tratatul de la Trianon textul articolului 45 stipulează că: „Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a și recunoscute, prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România.”

Semnăturile de pe Tratatul de la Trianon. sursa: arhiva MAE

Două adevăruri față în față

Tratatul de la Trianon rămâne unul dintre cele mai frapante exemple din istoria universală despre cum un singur document poate genera, simultan, cea mai mare sărbătoare națională pentru un popor și cea mai neagră tragedie pentru un altul. Semnătura lui Nicolae Titulescu este istorică.

Din perspectiva românească, Trianonul nu a creat o realitate nouă, ci doar a legalizat internațional o stare de fapt stabilită prin jertfa armatei române și prin votul de la 1 decembrie 1918.

A fost clipa în care Transilvania s-a întors acasă definitiv, lăsând în urmă secole de asuprire și deschizând calea spre modernizarea statului național unitar român.