O nouă tentativă de fraudă pe internet. Se promit premii în numele companiei unui mare lanț de magazine

O nouă tentativă de fraudă pe internet. Se promit premii în numele companiei unui mare lanț de magazineAlimente la raft Sursa foto: Dreamstime.com

În mediul online a apărut un mesaj prin care oamenilor li se promiteau premii de 2.000 de lei dacă completau un chestionar despre Kaufland. Totul este însă o escrocherie. Compania a trimis un mesaj de avertizare pentru clienții săi.

Escrocii sunt tot mai inventivi și găsesc mereu noi metode să pălcălească oamenii. Cel mai des se folosesc de companii cunoscute pentru a câștiga încrederea victimelor. O nouă tentativă de fraudă a vizat de data aceasta clienții Kaufland. Aceștia erau ademeniți să completeze un chestionar, dar făcând acest lucru își ofereau datele personale.

Mesaj fals

În mediul online circulă de câteva zile următorul mesaj: „Kaufland celebrează cea de-a 54-a aniversare de cadouri limitate la tombolă! Prin chestionar, veți avea șansa să obțineți un card cadou în valoare de 2000 lei“.

Cei care dau click pe mesaj sunt apoi redirecționați către  link-uri precum mugualty.top/kaufland-de, silencetribute.top/kaufland-de, luncheonlimp.top/kaufland-de, telleringral.top/kaufland-de, falsehorfume.top/kaufland-de și ministerialseduce.top/kaufland-de. Totul este însă o înșelătorie. Nu au fost deloc puțini cei care au fost atrași de premii. Cazul a ajuns și în atenția poliției care face verificări.

Kaufland își avertizează clienții

Compania Kaufland a reacționat rapid și își avertizează clienții. „Numele şi logo-ul companiei Kaufland România au fost folosite fraudulos şi abuziv în cadrul unei campanii online false, care urmărește inducerea în eroare a publicului.

Concursul fals este reprezentat sub forma unui chestionar care îi invită pe cei ce îl accesează să răspundă la 4 întrebări despre Kaufland cu promisiunea că vor beneficia la final de un card cadou în valoare de 2000 de lei.

Mesajul care circulă în mediul online nu aparţine companiei noastre şi îi îndemnăm pe utilizatori să nu participe la astfel de concursuri și să nu acceseze aceste link-uri.

Kaufland România respinge categoric asemenea modalități de promovare. Totodată, Kaufland ia toate măsurile necesare pentru a împiedica răspândirea acestei tentative de fraudă.

Compania recomandă clienților care vor să vadă ofertele Kaufland sau să se înscrie la concursuri oficiale derulate de organizație să acceseze doar link-urile publicate pe website-ul www.kaufland.ro“, a transmis compania.

Polițiștii îi sfătuiesc pe români să nu acceseze astfel de linkuri suspecte și să se informeze direct de pe site-urile companiilor. Oamenuii trebuie să fie atenți când vine vorba despre oferte prea bune pentru a fi adevărate.