O nouă reușită a lui David Popovici la Campionate Naționale de Înot în bazin scurt. N-a avut concurență

O nouă reușită a lui David Popovici la Campionate Naționale de Înot în bazin scurt. N-a avut concurențăSursa foto: Inquam Photos / George Calin

David Popovici a făcut, din nou, România mândră. Sportivul a câștigat proba de 100 de metri liber de la Campionatele Naționale de Înot în bazin scurt, cu timpul de 46.62 secunde.

David Popovici (18 ani) a câștigat proba de 100 de metri liber de la Campionatele Naționale de Înot în bazin scurt, cu timpul de 46.62 secunde. Sportivul (CS Dinamo București) a făcut istorie în finala C a probei de 100 de metri liber de la Campionatul Național de Înot în bazin scurt.

Locul 2 a fost ocupat de Andrei Andrei Ungur (CSM Brașov), 48.42 secunde, iar podiumul a fost completat de Patrick Sebastian Dinu (CS Farul Constanța), 48.62 secunde. Cu un timp de 49.40 secunde, Vlad Ștefan Mihalache (ACS Aqua Sport Citius București) a câștigat finala B. Podiumul a fost completat de Alexandru Constantinescu (CS Olimpia București), 50.19 secunde, și Ștefan Cozma (SCM Bacău), 50.53 secunde.

Finala C, pentru categoria de vârstă 15-16 ani, a fost câștigată de Rareș Mihai Oanță, de la CS Olimpia București, cu un timp de 52.71 secunde. Pe 2, Andrei Theodor Proca (CSM Pitești), cu 53.09 secunde, iar pe 3 Andrei Cseh (Liceul PS Baia Mare), 53.15 secunde.

David Popovici a făcut istorie

O mulțime de fani l-au susținut pe David Popovici. Aplauzele s-au auzit în toată sala.

Sursa foto: EPA/GIUSEPPE LAMI

Clasamentul la seriile de 100 metri liber masculin

David Popovici - 48.43 Ștefan Cozma - 50.49 M. A. Simion - 51.53 Andrei Enache - 52.18 Rareș Hriscu - 52.26 S. A. Vasilescu - 52.72 I. R. Mistireanu - 53.42 M. C. Bugnar - 53.84

De ce nu a participat Robert Glință

Azi s-a desfășurat și proba de 200 de metri spate, la care Robert Glință era înscris, dar nu a participat. El nu a oferit încă o explicație pentru absența lui de la proba de 200 de metri spate, potrivit GSP. Înotătorul în vârstă de 25 de ani trebuia să vină la probele de 50, 100, 200m spate, 50m liber și 100m mixt. În cadrul CN de la Otopeni au fost Bianca Costea, dar și Vlad Stancu, înotători care au cucerit în această vară medalii mondiale și europene la juniori.

Managerul Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat că noua generație de sportivi are șanse să facă țara mândră.