O dietă pentru cei care vor să slăbească rapid bazată pe mămăligă. În doar cinci zile o să pierzi în greutate
- Andra Puiu
- 23 iulie 2022, 11:45
O dietă cu mămăligă garantează slăbirea a câteva kilograme în mai puțin de o săptămâna. Ea nu trebuie ținută mai mult de o lună. Vor fi eliminate complet din alimentație dulciurile și produsele de patiserie.
De-a lungul timpului, multe persoane și-au dorit să slăbească rapid prin diferite diete. Există una bazată pe mămăligă care te va ajuta să pierzi în greutate în doar cinci zile.
În timpul dietei, vor fi eliminate dulciurile, produsele de patiserie. Mezelurile și conservele sunt interzise. De asemenea, sunt interzise sucurile, chiar și cele naturale. Chipsurile, covrigeii, floricelele, biscuiții și fructele uscate trebuie eliminate și ele pe toată perioadă dietei.
Ziua 1
Mic dejun: mămăligă cu brânză slabă de vaci, o felie de cașcaval și un ou fiert
Gustare: un măr.
Prânz: piept de pui la grătar cu 2 linguri de mămăligă și o salată verde cu puțin ulei de măsline, oțet, roșii, castraveți și ce legume îți mai plac.
Gustare: o mână de nuci sau o pungă mică de semințe de floarea soarelui fără sare.
Cină: O cană de iaurt cu cereale integrale.
Gustare: o banană.
Ziua 2
Mic dejun: un castron de lapte cu mămăligă sau 2 linguri de smântâna cu mămăligă și ou
Gustare: un fruct.
Prânz: pește la grătar cu mămăligă și mujdei plus o salată verde cu de toate.
Gustare: 2 felii pâine prăjită cu o jumătate de avocado și roșii cherry.
Cină: brânză cu mămăligă.
Gustare, dacă e cazul, o mână de migdale.
Ziua 3
Mic dejun: un ou fiert cu mămăligă și brânză
Gustare: o mână de migdale sau nuci plus un fruct.
Prânz: o farfurie de ciorbă de legume, găina sau văcuță, cu mămăligă.
Gustare: o felie de pâine integrală cu miere.
Cină: o salată verde cu o mână de paște integrale fierte, puțin ulei de măsline, sos de muștar și lămâie.
Ziua 4
Mic dejun: 2 felii de pâine integrală cu omletă din 2 ouă, câteva măsline, un castravete și brânză slabă de vaci
Gustare: un fruct.
Prânz: tocăniță de ciuperci cu mămăligă și o salată verde oricât de mare.
Gustare: un iaurt cu cereale.
Cină: o supă cremă cu crutoane.
Gustare: un măr.
Ziua 5
Mic dejun: mămăligă cu brânză și o lingură de smântâna mai slabă.
Gustare: un măr.
Prânz: mămăligă cu 2-3 sărmăluțe.
Gustare: un măr
Cină: o salată cu de toate.
Așa arată dieta cu mămăligă care te va ajuta să slăbești în cinci zile, potrivit Sănătatea.ro.