Nu vor mai crește taxele, anunță Ionuț Dumitru, consilierul lui Bolojan
- Mădălina Sfrijan
- 21 decembrie 2025, 08:01
Taxe. Sursa foto: PixabayNu mai sunt necesare creșteri de taxe și impozite în prezent, nici pentru anii următori, a declarat sâmbătă consilierul premierului Ionuț Dumitru, explicând că măsurile au fost deja implementate și este momentul să se ia o pauză. El a subliniat că, deși România a reușit să evite o criză economică, situația rămâne fragilă și va fi nevoie de o gestionare atentă pentru a menține ritmul actual de creștere și a-l reaccelera în anii următori.
Consilierul premierului Bolojan, despre creșterile de taxe
În opinia economistului, măsurile aplicate până acum sunt „suficiente”.
„În ceea ce priveşte creşterile de taxe, ceea ce trebuia făcut s-a făcut şi cred că trebuie să luăm o pauză, cel puţin. Cred că nu mai sunt necesare creşteri de taxe şi impozite în momentul de faţă, nici pentru anii următori. Deci, dacă ne uităm la măsurile care s-au adoptat, cred că ele sunt suficiente”, a spus Ionuţ Dumitru.
El a adăugat că, pe partea de venituri, este nevoie ca în anii următori să se înregistreze progrese semnificative, iar ANAF se află sub o presiune considerabilă pentru a îmbunătăți colectarea. Ionuț Dumitru a fost întrebat și dacă taxele vor crește în 2026.
„Eu cred că nu mai sunt necesare creşteri de taxe. Ce se va face n-aş putea să vă spun. Eu vă spun că nu cred că mai e necesar să mai creştem taxele şi impozitele. Cred că trebuie, însă, să lucrăm foarte mult atât pe partea de colectare, dar şi pe partea de cheltuieli”, a explicat Dumitru.

Ionut Dumitru. Sursa foto: Captură video
Problema semnalată de economist
Economistul a atras atenția asupra problemelor majore legate de eficiența cheltuirii banilor publici, în timp ce consilierul premierului a declarat că, până în prezent, România a reușit să evite riscul unei crize economice.
„Dacă ne uităm pe creşterea economică, suntem pe unde eram şi anul trecut. Cu toate măsurile care s-au implementat, avem o creştere economică similară cu anul trecut. Mergem însă pe o gheaţă destul de subţire, adică va trebui să gestionăm foarte atent lucrurile, pentru a menţine această creştere economică şi a reaccelera un pic, în anii următori. Şi eu cred că e posibil lucrul ăsta dacă reuşim să refacem un pic încrederea”, a arătat el.
Consilierul premierului Ionuț Dumitru a subliniat că este nevoie să fie transmis un mesaj realist, arătând că principalele ajustări care trebuiau făcute au fost deja implementate, însă mai rămâne mult de lucru atât pe partea de cheltuieli, cât și pe cea de colectare.
„Cred că trebuie să dăm un mesaj, care e un mesaj realist, ajustările principale care trebuiau făcute s-au cam făcut, mai trebuie să lucrăm foarte mult pe partea de cheltuieli, dar şi pe partea de colectare. Dar, de acum înainte, avem nevoie de încredere, de refacerea sentimentului investiţional”, a mai spus Dumitru.
Consilierul lui Bolojan a fost președinte al Consiliului Fiscal al României
Ionuț Dumitru ocupă funcția de economist șef la Raiffeisen Bank din 2005, conducând Departamentul de Cercetări Economice al instituției. Între 2010 și 2019, a fost președinte al Consiliului Fiscal al României. În 2019, în timp ce încă deținea această funcție, a fost menționat drept unul dintre candidații cu cele mai mari șanse propuși de PNL pentru postul de viceguvernator al Băncii Naționale a României.
Recomandările noastre
2 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.


Si in 2025 spunea la fel mincinosul Ilie. Nu cresc taxe da Ilie are inca 3 pachete de ''reforme'' de aplicat. Hmmmmm
Pentru salariati, guvernul este ciuma. Taxe si impozite crescute, salarii plafonate, concedieri.
Pentru patroni, dar mai ales pentru transnationale, guvernul este muma. Impozitul pe cifra de afaceri scade la jumatate in 2026 si dispare complet in 2027.
Din 2020 incoace, guvernele lui Iohannis au facut multe prostii, mai ales pe vremea lui Citu (cheltuieli nejustificate, amnistii fiscale fara temei, etc). Factura o platesc numai salariatii, si asta este nedrept.