Nu luați niciodată acest medicament pentru mahmurelă! Atenție, vă distrugeți ficatul!

Nu luați niciodată acest medicament pentru mahmurelă! Atenție, vă distrugeți ficatul!

Dr. Karan Rangarjan, medic chirurg și lector la Universitatea Sunderland,e foarte activ pe contul său de TikTok. Sfaturile sale cu privire la tratarea unor afecțiuni larg răspândite fac un număr impresionant de vizualizări.

Dorința lui Rangarjan este să educe oamenii în ceea ce privește problemele medicale. Uneori demontează mituri cu privire la anumite afecțiuni, alteori dă sfaturi sau vorbește despre secretele vieții medicilor din spitale. Ultima problemă abordată este mahmureala.

Atenție, vă distrugeți ficatul!

Într-un videoclip postat recent, medicul îi avertizează pe fanii săi de peTikTok să nu ia niciodată paracetamol când sunt mahmuri pentru că această combinație ar putea avea consecințe cumplite.

În filmulețul care a fost vizionat deja de aproape un milion de ori, Dr. Rangarjan explică de ce este atât de periculos să iei paracetamol câtă vreme concentrația de alcool în sânge este foarte mare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicul spune că paracetamolul este un calmant obișnuit, utilizat pentru a trata o serie de simptome, inclusiv dureri de cap, migrene, febră și dureri ale corpului. Combinația sa cu alcoolul poate, însă, provoca leziuni grave celulelor hepatice. Asta pentru că, explică medicul, atât paracetamolul, cât și alcoolul dau naștere unor „substanțe toxice” atunci când se descompun în organism.

Organismul nu poate produce suficient glutation pentru a neutraliza compușii toxici

Mai precis, este posibil ca organismul să nu poată produce suficient glutation pentru a neutraliza compușii toxici suficient de rapid - ceea ce ar putea afecta ficatul. „Când luați paracetamol, acesta este descompus de organism în diferite substanțe chimice”, spune medicul. Una dintre aceste substanțe chimice este un compus toxic care poate deteriora celulele hepatice. Pentru a preveni aceste probleme, ficatul produce glutation cu ajutorul căruia neutraliza acest compus toxic. Glutationul neutralizează, de asemenea, acetaldehida, produsul toxic al oxidării etanolului.

„Dacă amestecați paracetamol și alcool, organismul nu poate produce suficient glutation pentru a neutraliza produsele toxice apărute ca urmare a ingerării de alcool și paracetamol.”

Dr. Karan recomandă, în schimb, administrarea de ibuprofen în loc de paracetamol pentru a trata durerile de cap cauzate de mahmureală.

De când a fost postat, videoclipul a acumulat nu mai puțin de 92.900 de aprecieri și comentarii. Mulți dintre internauți au recunoscut că foloseau în mod consdtant paracetamolul pentru a trata efectele neplăcute ale mahmurelii, notează ziarul britanic The Mirror.