TikTok anunță restricții importante. Cum vor fi protejați cei mai tineri utilizatori ai rețelei

TikTok anunță restricții importante. Cum vor fi protejați cei mai tineri utilizatori ai rețeleiSursa: Arhiva EVZ

Oficialii de la TikTok au adoptat mai multe restricții venite în sprijinul protecției utilizatorilor foarte tineri.

TikTok va adopta restricții. Una dintre cele mai populare rețele de socializare va suferi câteva transformări. Deciziile au fost luate de administratorii aplicației și au ca scop protecția celor mai tineri dintre utilizatori. Cei cu vârsta sub 16 ani vor avea conturile setate automat la privat. Deoarece aplicația introduce o serie de măsuri pentru îmbunătățirea siguranței copiilor, conform BBC.

Nu se vor putea descărca videoclipurile celor care au sub 16 ani

Numai utilizatorii care au conturile verificate și aprobate vor putea să comenteze la filmulețele postate de cei aflați în zona de protecție, mai anunță sursa citată. Totodată, noile reguli prevăd că utilizatorii vor fi împiedicați să descarce orice videoclipuri create de cei sub 16 ani. Reprezentanții companiei au spus că speră că modificările să fie benefice. Ți să-i încurajeze pe tineri „ să se angajeze activ în călătoria lor de confidențialitate online”.

„Sperăm să îi inspirăm să ia un rol activ și să ia decizii în cunoștință de cauză”, a spus Elaine Fox, șefa departamentului de confidențialitate a TikTok. Utilizatorii cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani vor putea aproba „prietenii” care le pot lăsa comentarii. De asemenea, pot alege dacă vor face public videoclipurile. Pe de altă parte, aceste conturi supuse protecției nu vor apărea celorlalți utilizatori sub formă de sugestii. Deci nu vor fi popularizate.

TikTok avea câteva restricții pentru protecție

Conturile pot fi setate astfel încât tinerii să permită celorlalți „internauți” să le descarce videoclipurile. În plus, TikTok modifică setările implicite ale acestei grupe de vârstă pentru a permite doar prietenilor lor aleși să aibă acces fără restricții.

Aceste decizii ale celor de la TikTok au venit după ce jurnaliștii de la BBC News au atras atenția că această rețea de socializare are vulnerabilități de protecție.

Printre restricțiile existente se numărau:

restricționarea mesajelor directe și a fluxurilor live la peste 16 ani restricționarea cumpărării, vânzării și primirii „cadourilor virtuale” de la și dinspre adulți

Ne puteți urmări și pe Google News