Noi măsuri împotriva terorismului. UE vrea măsuri dure pe rețele de socializare
- Ionel Sclavone
- 10 decembrie 2020, 22:45
Rețelele de socializare precum Facebook ori YouTube vor fi obligate să elimine orice material cu caracter terorist în cel mult o oră de la postare. În caz contrar vor prim amenzi foarte mari din partea UE.
În cazul în care nu vor face acest lucru și nu vor elimina mesajele cu caracter terorist, companiile care dețin rețelele de socializare și cele care oferă servicii de internet vor fi sancționate cu amenzi foarte mari.
Măsura este prevăzută într-un acord convenit între Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană.
Conform acestei înțelegeri, solicitarea de eliminare a unui anumit material cu potențial caracter de amenințare ar putea veni nu doar din partea instituțiilor europene ci și din partea autorităților naționale dintr-un stat UE.
Anunțul cu privire la înțelegerea ce urmează să intre în vigoare a fost făcut pe contul oficial de Twitter al Partidului Popular European (PPE), cel mai mare grup politic din Parlamentul European.
„De la atacurile de la Paris, noi am pus securitatea europenilor în fruntea agendei UE. Pentru a ne proteja graniţele şi pentru a preveni terorismul. Acum am adăugat o nouă piesă la puzzle: eliminarea conţinutului terorist!”, se arată în postarea pe care au făcut-o reprezentanții grupului popular pe contul oficial al PPE.
În cazul în care companiile care administrează rețelele de socializare și de internet vor încălca acest acord în mod sistematic, ele vor trebui să plătească, sub formă de sancțiune, un anumit procent din veniturile pe care le obțin anual.
Noile reglementări vor fi aplicate tuturor companiilor care oferă servicii de internet în statele din blocul comunitar, indiferent dacă au sediul pe teritoriul Uniunii Europene sau în altă parte, după cum se arată într-un comunicat de presă transmis de oficialii Partidului Popular European.
Proiectul de acord datează din anul 2018, măsura fiind propusă de Comisia Europeană. Aceasta a fost negociată și mai trebuie adoptată formal de Consiliul European și de Parlamentul European. Se așteaptă ca adoptarea acestui document să fie doar un act formal dat fiind problemelor pe care le ridică amenințările teroriste la nivelul statelor europene.