Noi informații despre gaura neagră. Oamenii de știință au descoperit un nou fenomen astronomic

Noi informații despre gaura neagră. Oamenii de știință au descoperit un nou fenomen astronomicGalaxie. Sursa foto: Pixabay

Astronomii analizează un fenomen rar observat în galaxia Andromeda, unde o stea masivă pare să fi colapsat direct într-o gaură neagră, fără a produce o explozie de tip supernovă. Descoperirea ar putea schimba modul în care sunt înțelese procesele de formare a găurilor negre, potrivit Space.com.

O dispariție neobișnuită în Andromeda

Cazul a fost identificat de o echipă coordonată de Kishalay De, de la Columbia University, care a examinat datele de arhivă ale misiunii NEOWISE a NASA. Cercetătorii au urmărit evoluția unei stele extrem de luminoase, cunoscută sub numele M31-2014-DS1.

În jurul anului 2014, obiectul și-a intensificat emisia în infraroșu, iar începând din 2016 a început să se estompeze accentuat. Până în 2023, steaua a devenit practic invizibilă, luminozitatea sa reducându-se la aproximativ o zecime de miime din valoarea inițială.

Situată la aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină de Terra, steaua avea o masă de circa 13 ori mai mare decât cea a Soarelui – o valoare considerată relativ modestă pentru formarea unei găuri negre. Înainte de dispariție, strălucirea sa era de aproape 100.000 de ori mai intensă decât cea solară, fiind comparată cu Betelgeuse, supergiganta roșie din constelația Orion.

Gaură neagră

Gaură neagră. Sursa foto: Pixabay

Noi informații despre gaura neagră

Momentul decisiv a fost înregistrat în 2023, când Kishalay De a observat zona cu ajutorul Observatorului W. M. Keck, iar steaua nu mai era vizibilă. Ulterior, observațiile realizate cu Telescopul Spațial Hubble și cu alte instrumente terestre au confirmat dispariția completă.

„Stele atât de masive și strălucitoare nu dispar pur și simplu în întuneric”, a explicat cercetătorul.

Conform teoriei clasice, o stea masivă care își epuizează combustibilul nuclear explodează într-o supernovă, lăsând în urmă fie o stea neutronică, fie o gaură neagră. În acest caz, însă, nu au fost detectate semnele unei astfel de explozii. O posibilă explicație este că nucleul stelei s-a prăbușit direct într-o gaură neagră într-un interval de doar câteva ore, fără faza spectaculoasă a supernovei.

În prezent, ceea ce mai poate fi detectat este o lumină slabă în infraroșu, provenită din praful și gazul rămase în jur, care formează un disc ce alimentează treptat noua gaură neagră. Specialiștii estimează că, în următoarele decenii, această semnătură va continua să se estompeze pe măsură ce materialul va fi absorbit.

Gaura neagră, din nou studiată de astronomi

Apropierea relativă a galaxiei Andromeda permite monitorizarea resturilor cu ajutorul unor instrumente avansate, precum Telescopul Spațial James Webb. Totuși, obținerea unei imagini directe a obiectului, similară celor realizate de Telescopul Event Horizon pentru găuri negre mult mai masive, nu este posibilă în acest caz.

Datele suplimentare obținute cu Chandra X-ray Observatory nu au indicat emisii de raze X, cel mai probabil din cauza densității mari a gazului din jur. Pe măsură ce acest mediu se va dispersa, astfel de semnale ar putea deveni detectabile.

Studiul publicat în revista Science sugerează că stele cu mase mai mici decât se credea anterior ar putea genera găuri negre printr-un proces discret, fără explozie vizibilă. Dacă ipoteza se confirmă, Universul ar putea adăposti un număr mai mare de găuri negre formate prin astfel de colapsuri „tăcute” decât se estima până acum.