Noi acuzații de abuz împotriva lui Andrew Tate. Trei femei susțin că au fost amenințate cu pistolul și strangulate cu cureaua
- Iulia Moraru
- 13 aprilie 2023, 17:19
Apar noi acuzații împotriva lui Andrew Tate. Trei femei susțin că ar fi fost violate și abuzate de acesta, care le amenința cu un pistol la cap și le sufoca cu o curea. În replică, milionarul se apără spunând că acestea îi vor doar banii.
Trei femei din Luton, care au fost modele de videochat pentru frații Tate în 2013, intenționează să-l dea în judecată pe celebrul influencer Andrew Tate, susținând că le-a violat și abuzat. Potrivit acestora, au suferit răni fizice și vătămări psihice, care le-au împiedicat să își continue cariera și să ducă o viață normală timp de mulți ani.
Andrea Tate, acuzat de viol de trei femei
După ce au făcut plângerea la poliție acum opt ani, femeile afirmă că autoritățile nu au reușit să investigheze acuzațiile corespunzător, iar cazul a fost abandonat. „Să fi văzut creșterea popularității și influenței lui Andrew Tate, în timp ce știam cine este și ce a făcut, a fost extrem de dificil pentru acele dintre noi care au fost abuzate sexual și fizic de el. Intenționăm să dovedim în instanță că Andrew este abuzator, coercitiv și manipulator și că declarațiile sale publice despre femei nu sunt altceva decât fantezie”, a spus una dintre femei.
În replică, Andrew Tate respinge acuzațiile de viol și afirmă că cele trei femei îi vor doar banii, după ce le-a concediat.
Avocatul tinerelor, Matt Jury, a declarat: „Acuzațiile lor includ viol, agresiuni sexuale și fizice, inclusiv ținerea de arme la capul femeilor, strangulare inclusiv cu curele, acuzații de comportament cel mai îngrozitor față de femei”.
Poliția din Hertfordshire a început să investigheze acuzațiile femeilor în 2015 și l-au arestat pe Tate de trei ori, fiind suspectat că a violat două femei și a agresat-o pe a treia. Cu toate acestea, cazul a fost abandonat patru ani mai târziu, fără ca vreo acțiune suplimentară să fie luată. Poliția a prezentat scuze pentru întârzierile din anchetă.
„Suntem conștienți de dovezile care au fost furnizate, ar fi trebuit să fie suficiente pentru a justifica o investigare adecvată a intenției penale și, în opinia noastră, pentru a fi aduse acuzații. Dacă ar fi fost aduse aceste acuzații și ar fi fost arestat aici, în Anglia, atunci poate că nu ar fi fugit în România, unde se spune că ar fi comis alte crime groaznice împotriva femeilor”, a mai spus avocatul tinerelor, potrivit Sky News.