Medicii stagiari din Marea Britanie pun presiune pe oficiali. Greva de patru zile va afecta sute de mii de pacienți

Medicii stagiari din Marea Britanie pun presiune pe oficiali. Greva de patru zile va afecta sute de mii de pacienți Sursa foto: Exflow | Dreamstime.com

Mii de medici din Marea Britanie au început marți, 11 aprilie, o grevă de patru zile. În plină criză a costului vieții, aceștia cer salarii mai mari cu 35%. Greva ar putea afecta sute de mii de pacienți, a căror consultații vor fi amânate.

Tinerii medici din Marea Britanie au ieșit în stradă pentru a-și face cunoscute nemulțumirile. Aceștia cer salarii mai bune, în plină criză a costului vieții. Greva de patru zile pune presiune asupra serviciului de sănătate, aflat aproape de colaps.

„Aceasta este cea mai perturbatoare mobilizare din istoria NHS (serviciul public de sănătate), iar grevele vor provoca o presiune imensă”, a declarat Stephen Powis, director medical al NHS Anglia, potrivit AFP.

Reprezentantul din sănătate a precizat că îngrijirile urgente și situațiile critice vor avea prioritate. În schimb, multe consultații vor fi reprogramate. Situația este una destul de gravă. Din cauza grevei de patru zile a medicilor, aproximativ 350.000 de consultații vor fi amânate. Tinerii medici au făcut o grevă de trei zile și în luna martie. Atunci, 175.000 de pacienți au fost afectați.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicii stagiari din Marea Britanie vor salarii mai mari

În Marea Britanie, aproximativ jumătate din cadrele medicale din spitale sunt medici tineri, abia ieșiți de pe băncile facultății până la practicieni cu peste de opt ani de experiență.

Greva de patru zile a început marți, 11 aprilie, și se va încheia sâmbătă dimineața, 15 aprilie. Medicii au ieșit în stradă după un weekend prelungit, în care catolicii au sărbătorit Paștele.

„Aceste greve vor avea un impact catastrofal asupra capacităţii NHS” de a fi pe deplin operaţional, a declarat luni pentru Sky News directorul NHS Confederation, Matthew Taylor.

„Nu are rost să ascundem că vor exista riscuri pentru pacienţi”, a adăugat el, cerându-le britanicilor să fie vigilenți. „Încercaţi să evitaţi comportamentul riscant, deoarece NHS nu va putea oferi nivelul de îngrijire dorit”, a mai spus Taylor.

Potrivit sindicatul BMA, care reprezintă medicii stagiari, aceștia au pierdut 26% din salariu în 2008, atunci când a fost impusă o cură de austeritate serviciilor de sănătate. Prin greva de patru zile, medicii stagiari cer o creștere a salariului cu 35%, ceea ce ministrul sănătății, Steve Barclay a apreciat ca fiind „nerealist”.

Sistemul sanitar din Marea Britanie trece în prezent printr-o criză, provocată de politicile de austeritate și de consecințele pandemiei.