Nicușor Dan, trei ore de matematică cu Ilie Bolojan la Cotroceni. Cine a fost mai răbdător
- Maria Dima
- 2 septembrie 2025, 19:06
Nicușor Dan. Sursa foto: presidency.comLiderii partidelor din coaliția de guvernare au fost invitați, marți, la Palatul Cotroceni, la o întâlnire de trei ore cu președintele Nicușor Dan, printre temele abordate aflându-se reforma administrației publice, care a generat tensiuni între partidele coaliției.
Potrivit surselor politice, președintele Nicușor Dan le-a transmis liderilor coaliției că își dorește ca actuala formulă guvernamentală să reziste și că nu ar trebui să mai existe atacuri la adresa premierului Ilie Bolojan.
Totodată, șeful statului ar fi prezentat calcule privind tăierile din administrația locală, estimând impactul bugetar, și s-a stabilit ca discuțiile să fie reluate peste două săptămâni, atunci când edilii vor transmite din nou datele privind numărul posturilor, unele raportări fiind considerate incorecte.
Coaliția nu ia în calcul demisia premierului

Ilie Bolojan. Sursa foto: INQUAM/Octav Ganea
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Nicușor Dan vrea ca această coaliție să continue și că nu se pune problema demisiei premierului. „Coaliția se află într-un impas, din care sunt convins că am ieșit și vom găsi acea soluție care poate fi agreată de toată lumea. După două luni – două luni și jumătate de la învestirea guvernului, nu se pune problema demisiei premierului. Nimeni nu dorește așa ceva. Am stabilit să revenim cu o soluție aplicabilă și justă până în 15 septembrie”, a spus Kelemen Hunor, la Digi 24.
Răbdarea lui Nicușor Dan
Liderul UDMR a oferit și detalii despre modul în care s-au desfășurat discuțiile. „Președintele a fost răbdător, ne-a ascultat pe toți și ne-a întrebat care este obiectivul, care este impactul și care este termenul până la care credem că se poate rezolva. Mesajul prin această consultare era clar: președintele vrea să meargă mai departe această coaliție, pe care ne-am asumat-o, iar el dorește să se continue în formula actuală”, a explicat Kelemen Hunor.
Impactul bugetar al reformei administrației, calculat de Nicușor Dan
Surse politice au mai dezvăluit că președintele Nicușor Dan a calculat tăierile propuse pentru administrația locală, estimând un impact de 1,4 miliarde de lei în cazul reducerii a 13.000 de posturi. Atât PSD, cât și USR au prezentat propriile variante privind reforma administrației, iar președintele le-ar fi cerut să gestioneze procesul fără conflicte majore. Unele propuneri includeau reducerea generală cu 10% a anvelopei bugetare, astfel încât fiecare primar să decidă de unde să reducă cheltuieli, fără să i se impună un număr exact de posturi.
Formarea grupului de lucru pentru verificarea personalului din administrația locală
În perioada următoare, la Palatul Victoria, se va forma un grup de lucru format din Marian Neacșu, Cătălin Predoiu și Cseke Attila, pentru a stabili o formulă aplicabilă întregului aparat administrativ privind raportarea numărului de angajați. Decizia a fost luată deoarece unele voci din coaliție au semnalat că datele privind personalul nu au fost raportate corect. Premierul Ilie Bolojan a dispus deja prefecturilor, prin Ministerul Afacerilor Interne, să verifice informațiile transmise de primării și consilii județene, astfel încât până la finalul săptămânii să fie disponibilă o situație actualizată a personalului.