Nicușor Dan: Șase luni sunt insuficiente pentru evaluarea coaliției. Nu avem alternative
- Andreea Răzmeriță
- 19 decembrie 2025, 08:27
Sursa foto: presidency.roPreședintele Nicușor Dan că preluarea guvernării de către cele patru partide într-un context de vulnerabilitate economică și risc de retrogradare a ratingului de țară este un demers lăudabil, apreciind depășirea acestui moment drept un succes al coaliției. Despre greșelile coaliției președintele a spus „să-i încurajăm că nu avem alternative”.
Nicușor Dan, despre activitatea coaliției după ședința Consiliului European
Nicușor Dan a declarat, după ședința Consiliului European, că este dificil, în acest moment, să facă o evaluare detaliată a activității coaliției, menționând că inflația de 10% se reflectă într-o scădere a puterii de cumpărare față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Acum 5-6 luni, principala noastră grijă era ca nu cumva agenţiile de rating să downgradeze România la nerecomandat investitorilor şi multe fonduri de investiţii să plece din România. Acest risc nu mai există în momentul de faţă. Deci ăsta este un succes al coaliţiei”, a declarat Nicușor Dan
Președintele a afirmat că, la nivel macroeconomic, a fost eliminat riscul unei retrogradări a României de către agențiile de rating, existent în urmă cu cinci-șase luni, și a precizat că obligațiile legislative asumate în procesul de aderare la OECD au fost îndeplinite.
Nicușor Dan spune că șase luni sunt insuficiente pentru evaluarea coaliției
Nicușor Dan a declarat că perioada de șase luni este prea scurtă pentru o evaluare a activității coaliției, menționând că România s-a aflat într-o poziție vulnerabilă și că decizia celor patru partide de a intra la guvernare reprezintă un aspect de remarcat.
Liderii coaliției - Dominic Fritz, Hunor Kelemen, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu. Sursa foto: dreamstime.com
Întrebat despre eventualele greșeli ale coaliției, președintele a afirmat că „nu avem alternative”, adăugând că autoritățile publice ar trebui să îmbunătățească relația cu cetățenii printr-o comunicare mai bună, subliniind totodată că reducerea corupției rămâne principala problemă.
Comunicarea cu cetățenii și reducerea corupției, priorități pentru autorități
Nicușor Dan a declarat că relația dintre autoritățile publice și cetățeni trebuie îmbunătățită, subliniind importanța unei comunicări mai clare privind deciziile politice, mizele acestora și direcția occidentală a României, pe care o consideră o opțiune viabilă.
Președintele a afirmat că își dorește ca societatea românească să își conștientizeze atât oportunitățile, cât și vulnerabilitățile și să reușească să lucreze împreună, menționând totodată necesitatea reducerii corupției și a îmbunătățirii interacțiunii dintre autorități și cetățeni.
