Concluzia lui Nicușor Dan după întâlnirea cu Regele Philippe al Belgiei: Am avut o discuție foarte bună

Concluzia lui Nicușor Dan după întâlnirea cu Regele Philippe al Belgiei: Am avut o discuție foarte bunăNicușor Dan și Regele Philippe al Belgiei . Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit vineri, la Bruxelles, cu Regele Philippe al Belgiei. „O onoare şi o bucurie să mă întâlnesc astăzi, la Bruxelles, cu Majestatea Sa Regele Philippe. Am avut împreună o discuție foarte bună”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.

Nicușor Dan: O onoare şi o bucurie să mă întâlnesc cu Regele Philippe al Belgiei

Președintele a afirmat că discuția pe care a avut-o cu Regele Philippe al Belgiei a fost „foarte bună”. De asemenea, Nicușor Dan i-a mulțumit pentru contribuția belgiană la Grupul de luptă NATO de la Cincu.

„O onoare şi o bucurie să mă întâlnesc astăzi, la Bruxelles, cu Majestatea Sa Regele Philippe. Am avut împreună o discuţie foarte bună, pentru că ne apropie viziunea comună de a dezvolta relaţiile dintre România şi Belgia. I-am mulţumit Majestăţii Sale pentru contribuţia belgiană la Grupul de luptă NATO de la Cincu, un gest de solidaritate pe care românii îl apreciază”, a declarat acesta.

Nicușor Dan și Regele Philippe au discutat despre dezvoltarea cooperării în mai multe domenii

Președintele s-a întâlnit vineri, la Castelul Regal din Laeken, cu Philippe, Regele Belgienilor. Șeful statului român se află într-o vizită de două zile la Bruxelles.

Nicușor Dan și Regele Philippe al Belgiei 

Nicușor Dan și Regele Philippe al Belgiei. Sursa foto: X/Nicușor Dan

Nicușor Dan și Regele Philippe au discutat despre dezvoltarea cooperării în domenii precum noile tehnologii, cercetarea și energia nucleară. De asemenea, au abordat colaborarea în sectorul medical, în contextul numărului semnificativ de medici români care lucrează în Belgia.

Totodată, discuțiile au evidențiat sprijinul oferit de Belgia pentru tratarea marilor arși, în condițiile în care numeroși pacienți din România au fost transferați și îngrijiți în spitale belgiene în astfel de situații.

În cursul după-amiezii, președintele a luat parte la reuniunea Consiliului European

Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile au inclus teme majore de interes pentru Uniunea Europeană, într-un context marcat de interdependențe și de evoluțiile actuale la nivel global.

Printre subiectele abordate s-au aflat consolidarea competitivității economice a Uniunii, situația din Orientul Mijlociu, sprijinul acordat Ucrainei, viitorul buget european, precum și măsurile menite să întărească securitatea și apărarea la nivelul Uniunii.

3
2