Nicuşor Dan, despre pensiile speciale ale magistraților: Coaliția se apropie de un compromis
- Emma Cristescu
- 7 noiembrie 2025, 14:41
Nicușor Dan. Sursă foto: Inquam Photos / George CălinPreședintele Nicușor Dan a declarat vineri că negocierile din coaliție privind pensiile speciale magistraților se apropie de un punct comun. El a subliniat că este posibil ca proiectul de lege să fie adoptat până la finalul lunii noiembrie, astfel încât România să îndeplinească jalonul din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) referitor la reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale.
Nicușor Dan, despre pensiile magistraților
„Discuțiile se apropie de un compromis”, a spus președintele, adăugând că este optimist în privința obținerii celor peste 230 de milioane de euro aferente acestui jalon. „Eu cred că trebuie să fim optimiști din privința asta”, a precizat el.

pensiile magistraților / sursa foto: dreamstime.com
Întrebat dacă urmează o nouă întâlnire cu liderii coaliției de guvernare, Nicușor Dan a explicat că o reuniune ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare. Tema principală ar fi bugetul pentru anul 2026, dar și alte chestiuni de actualitate, inclusiv proiectul pensiilor magistraților.
„O să avem, foarte probabil, o întâlnire săptămâna viitoare, pe mai multe chestiuni care țin de activitatea curentă. Ca proiectul să fie asumat de Guvern în fața Parlamentului, fie dezbătut într-o procedură rapidă, este timp”, a menționat șeful statului.
Situația nu se va remedia imediat
Totuși, Nicușor Dan a atras atenția că adoptarea legii nu garantează rezolvarea imediată a situației. „Întrebarea este dacă îl va ataca ulterior cineva la Curtea Constituțională și cât va dura acolo”, a subliniat el.

Sursa: Inquam Photos/Octvian Ganea
În privința avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), președintele s-a declarat încrezător că acesta va fi emis mai repede decât în trecut: „Da, e parte din discuție”.
Curtea Constituțională a respins anterior legea privind pensiile magistraților, motivând că nu fusese respectat termenul legal de 30 de zile pentru emiterea avizului CSM.
România riscă să piadă mulți bani
Jalonul 215 din PNRR prevede „intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”. Dacă termenul-limită de la finalul lunii noiembrie nu este respectat, România riscă să piardă 231 de milioane de euro din fondurile europene alocate.
În prezent, coaliția caută o formulă care să respecte deciziile Curții Constituționale, dar și condițiile impuse de Comisia Europeană, pentru ca proiectul să poată fi adoptat fără noi întârzieri.